Un accident tragic a avut loc luni, o mamă și fiica sa aflată într-un cărucior au fost lovite în plin de un BMW pe trecerea de pietoni. Femeia a murit pe loc, iar copilul este rănit și primește îngrijiri medicale la spital. Șoferul a fost reținut, susținând că frânele mașinii nu au mai funcționat.
Tragedia s-a petrecut luni, 13 octombrie 2025, în jurul orei 16:00, pe șoseaua Berceni din București. O femeie în vârstă de 35 de ani și fiica ei de aproximativ doi ani, aflată într-un cărucior, au fost lovite de un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, scrie Știrile Pro Tv.
Din primele informații ale Brigăzii Rutiere, femeia a decedat pe loc, iar copilul a fost transportat la Spitalul de Copii „Marie Curie” în stare stabilă, având multiple traumatisme: la nivelul capului, coloanei vertebrale, o contuzie la abdomen și o fractură a piciorului drept.
Imaginile arată cum femeia care împingea căruciorul traversa pe trecerea de pietoni, a parcurs unul din sensurile de circulație printre mașinile oprite, iar când a ajuns pe sensul opus, după separator, a fost acroșată de un autoturism BMW care venea în viteză.
Căruciorul în care se afla copilul a fost aruncat la aproximativ 30 de metri distanță, iar mașina șoferului s-a oprit după alți 30 de metri.
„Am încercat să evit ceva şi nu am mai avut timp. Am pus frână, dar nu s-a mai oprit maşina”, a mărturisit şoferul vinovat, citat de Observator.