„Truckscobar”, angajatul unei firme de curierat cunoscut pe TikTok, unde împărtășea momente din viața de șofer, a murit vineri dimineața într-un accident produs în județul Mureș în care a fost implicat și un șofer din Cluj.
„Truckscobar”, pe numele său real Octavian, în vârstă de 28 de ani, conducea, pe 10 octombrie, un autocamion, care transporta colete de curierat, pe Drumul Național (DN) 13, la ieșirea din localitatea Bălăușeri spre municipiul Sighișoara. La un moment dat, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu o autobasculantă, informează libertatea.ro.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări a reieșit faptul că un ansamblu de vehicule, format din autoutilitară și remorcă, la volanul căruia se afla un bărbat de 28 de ani, din București, în timp ce se deplasa către municipiul Târgu Mureș, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, condusă de un bărbat de 42 de ani, din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj”, potrivit IPJ Mureș.
Impactul ar fi avut loc între partea frontal-dreaptă a autoutilitarei conduse de „Truckscobar” și semiremorca celuilalt ansamblu de vehicule. Echipajele de intervenție au acționat prompt pentru extragerea victimei și au inițiat manevrele de resuscitare. Din nefericire, Octavian nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat.
„Truckscobar” s-a făcut cunoscut pe TikTok în urma filmulețelor pe care le posta în care povestea întâmplări din viața sa de șofer. Urmăritorii săi îi apreciau umorul și pasiunea pentru condusul de TIR. „Probably the best Truck Driver in Romania” (Probabil cel mai bun șofer de camion din România”), scria la profilul de TikTok al tânărului.
@truckscobar #TRUCKSCOBAR #abelitpwlaoctavian #truckdriver #fancourierexpress #pasiune ♬ sunet original – Petre Adrian oficial
O fetiță a rămas acum fără tată. Partenera de viață a lui Octavian a postat pe rețelele de socializare un mesaj emoționant. „Dumnezeu să te ierte, dragostea mea. M-ai lăsat fără cuvinte și un gol imens în inimă. Aveam atâtea de făcut, să ne îndeplinim dorințele și să ne creștem copilul împreună. Te iubesc, inima mea și am să te iubesc toată viața”, a scris tânăra pe TikTok.
Potrivit martorilor, șoferul ar fi adormit la volan sau i s-ar fi făcut rău în timp ce conducea.
„Drum lin colegule… îmi pare rău că nu am putut face nimic azi-dimineață (10 octombrie n.r.), am claxonat ca nebunu, dar a fost prea târziu”, a scris un șofer pe TikTok.
„A ieșit pe contrasens fără semnal fără nimic… am claxonat că mi-am dat seama că a adormit, dar a fost prea târziu… nu a avut nicio reacție, nici n-a pus piciorul pe frână”, a mai precizat bărbatul, care se afla în zonă în momentul în care a avut loc tragedia.