Doi bărbați au murit după ce motocicleta pe care se aflau s-a ciocnit de două mașini pe un drum județean din Mureș

Updated on octombrie 9, 2025 Doi bărbați au murit după ce motocicleta pe care se aflau s-a ciocnit de două mașini pe un drum județean din Mureș 1

Un tânăr de 19 ani şi un bărbat de 31 de ani şi-au pierdut viaţa, miercuri, după ce au fost implicaţi într-un grav accident rutier. Motocicleta pe care se aflau s-a ciocnit de maşina care circula în faţa sa, iar, după impact, vehiculul a ajuns pe contrasens, unde s-a izbit de un alt autoturism, conform IPJ Mureş. Tragedia a avut loc pe DJ 151D, în localitatea Stejăriş.

”Din primele informaţii, conducătorul unei motociclete, un tânăr de 19 ani, din satul Corbeşti, care se deplasa în direcţia Acăţari, în circumstanţe ce urmează a fi stabilite prin cercetări, ar fi intrat în coliziune din spate cu un autoturism, condus de un bărbat de 28 de ani, din Chendu.

Ca urmare a impactului, motocicleta s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut pe sensul opus de circulaţie, unde s-ar fi produs o nouă coliziune, cu un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani, din satul Tirimia, comuna Gheorghe Doja”, au transmis poliţiştii, potrivit antena3.ro.

Cele două ambulanţe SMURD care a ajuns la faţa locului n-au mai putut face nimic pentru victime. Prin urmare, au declarat decesul. Echipele de salvare au ajuns la faţa locului inclusiv cu un elicopter SMURD.

”Din nefericire, în urma accidentului, conducătorul motocicletei, de 19 ani, precum şi pasagerul aflat pe motocicletă, un bărbat de 31 de ani, au decedat”, au mai punctat oamenii legii.

Şoferii autoturismelor au fost testaţi pentru consumul de alcool, iar rezultatele au fost negative.

Advertisements
error: Content is protected !!