Primul caz de infecţie cu virusul West Nile a fost confirmat la Cluj. Recomandările pentru clujeni de la INSP

Updated on octombrie 6, 2025 Primul caz de infecţie cu virusul West Nile a fost confirmat la Cluj. Recomandările pentru clujeni de la INSP 1

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat că, în perioada 2 iunie – 2 octombrie, au fost înregistrate 38 de cazuri de infecție cu virusul West Nile în România. Dintre acestea, 36 sunt confirmate, iar două sunt considerate cazuri probabile.

Cazurile au fost înregistrate în București (12) și în județele Alba (1), Brăila (5), Cluj (1), Dolj (1), Dâmbovița (1), Galați (6), Ilfov (1), Iași (2), Prahova (1), Sălaj (1), Timiș (2), Teleorman (1), Tulcea (1), Vâlcea (1), Vrancea (1).

Este vorba despre 20 persoane din grupa de vârstă 70 – 79 de ani, șase din grupa de vârstă 60 – 69 de ani, șase de 50 – 59 de ani și trei din grupa de vârstă peste 80 de ani și câte una din grupele de vârstă 10 – 19 ani, 40 – 49 de ani, 30 – 39 de ani.

În acest context, specialiștii INSP fac mai multe recomandări pentru populație:

* să evite expunerea la țânțari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi;
* să utilizeze substanțe chimice repelente pentru țânțari;
* să împiedice pătrunderea țânțarilor în casă (prin plase de protecție la ferestre);
* să asigure desecarea bălților de apă din jurul gospodăriei;
* să îndepărteze recipientele de apă stătută și gunoiul menajer din gospodărie.

Advertisements
error: Content is protected !!