Updated on septembrie 15, 2025
Noul an școlar a început tumultuos la Cluj, cu proteste ale profesorilor și elevilor din clasele mai mari, cu școli în care încă se mai fac lucrări, cu elevi care, din această cauză, trebuie transportați spre alte clădiri prin Cluj-Napoca, dar și cu o veste care pare a fi bună chiar pentru copii. Școala din Jichișu de Jos s-a închis. Avea 4 elevi și niciun copil care să mai fie înscris la școală în anii următori, scrie Cluj24.ro.
Și în acest an sunt foarte multe școli la Cluj unde se desfășoară învățământ simultan, spune Marinela Marc, șefa IȘJ Cluj. Este vorba de 104 unități de învățământ, cu 150 de clase la ciclul primar și cu 72 la cel gimnazial. O parte dintre acestea sunt cu predare în limbile minorităților, dar sunt și multe cu predare în limba română, în special în zonele izolate. Ce înseamnă învățământ simultan? De exemplu, elevi de clasa a VII-a și a VIII-a care fac 10 minute de matematică, în loc de 50.
Marinela Marc spune că a discutat și în această vară cu primarii din județ despre posibilitatea de a reduce învățământul simultan în anul școlar viitor, respectiv 2026-2027.
„În cele mai multe cazuri, spre bucuria mea, de data aceasta discuția a venit dinspre primari. Eu am încercat în alți ani școlari, dar fără succes, din păcate. O astfel de decizie aparține UAT-urilor. În Consiliul Local se aprobă rețeaua unităților de învățământ și nu au dorit să desființeze aceste clase. Asta chiar dacă învățământul simultan nu înseamnă calitate, mai ales la ciclul gimnazial. Acum au fost de acord cu mine și aștept cu mare interes întâlnirea din luna decembrie, când se vor lua deciziile pentru anul școlar viitor, să vedem dacă chiar se materializează acest lucru”, a declarat Marinela Marc.
Șefa IȘJ Cluj spune că primarii au decis să se întâlnească pe zone pentru a vedea cum e mai bine, în interesul copiilor. Dar este și un primar care nu a mai așteptat anul școlar viitor.
„Putea să rămână școala, dar în ședința de Consiliu Local, primarul din Jichișu de Jos a cerut desființarea chiar cu data de 1 septembrie 2025. Această școală mai avea 4 copii în ciclul primar. Anul trecut nu s-a putut pentru că nu s-a aprobat în Consiliul Local, dar acum s-a luat această decizie. La fel a fost și la Fizeșu Gherlii, unde primarul a încercat de două ori să închidă școala, dar consilierii s-au opus. Dar, în timp, au înțeles și ei că învățământul simultan nu înseamnă calitate, cu atât mai mult cu cât sunt foarte aproape de centre urbane mari, în care copiii au alte șanse”, a mai spus Marinela Marc.
Elevii de la Jichișu de Jos merg deja la noua lor școală la Dej, iar transportul este asigurat gratuit.