Coșul de cumpărături, mai scump la Cluj decât la București. De ce plătești 5,69 lei pe spaghete la Cluj și doar 3,67 lei în Capitală?

Updated on septembrie 5, 2025 Coșul de cumpărături, mai scump la Cluj decât la București. De ce plătești 5,69 lei pe spaghete la Cluj și doar 3,67 lei în Capitală? 1

După majorarea TVA-ului, costul vieții s-a scumpit în mod diferit în orașele din România. Același coș de cumpărături, achiziționat în cinci mari orașe, în același lanț de magazine, pune în evidență diferențele mari de prețuri.

La Cluj-Napoca, nu doar apartamentele și chiriile sunt scumpe, ci și alimentele. De exemplu, 500 de grame de spaghete la Cluj Napoca costă 5,69 lei, în timp ce la București același produs costă 3,67 lei. Și smântâna este mai scumpă cu aproape 1 leu la Cluj. Vorbim de același produs, de la același brand, în același lanț de supermarket-uri, informează Antena3.ro.

La Brașov, fructele și legumele sunt cele mai ieftine iar un coș cu aceste produse ajunge la 25 de lei.
În Constanța, produsele de bază, cele de igienă și lactatele au cele mai mici prețuri.
Surprinzător, în București carnea este cea mai accesibilă, la 49 de lei coșul.
În Cluj, fructele și legumele ajung la 33 de lei, iar lactatele la 45 de lei, fiind cele mai scumpe din țară.
Brașovul are cele mai mari prețuri la carne și produse de bază, iar în Capitală prețul plătit pentru igienă și curățenie ajunge la 188 de lei, cel mai scump din țară.

De unde provin diferențele de preț între orașe
Diferențele de preț între orașe provin în mare parte din diferențele înregistrate de lanțurile de retail la plata cu chiriile, transportul, depozitarea și salariile. În București și Cluj, acestea sunt mai mari față de Constanța sau Suceava.

Contează și puterea de cumpărare. În Capitală, salariul mediu net este de 6.000 de lei, în timp ce în Suceava ajunge la doar 4.000.

Advertisements
error: Content is protected !!