Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a înregistrat în Parlament o propunere legislativă prin care vrea ca fiecare zi de școală să înceapă cu intonarea imnului național și rostirea rugăciunii „Tatăl nostru”. Proiectul, prezentat miercuri, 3 septembrie, pe site-ul Consiliului Economic și Social (CES), vizează modificarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, scie edupedu.ro.
Conform inițiativei, directorii unităților de învățământ ar avea posibilitatea să introducă aceste momente în programul zilnic, la începutul orelor. Textul de lege stipulează explicit că activitatea ar presupune atât „intonarea imnului național al României «Deșteaptă-te, române!» în varianta scurtă prevăzută de Legea nr. 75/1994”, cât și „rostirea rugăciunii «Tatăl nostru»”.
Participarea este declarată opțională pentru elevi și profesori, însă cei care nu doresc să ia parte trebuie să notifice în scris conducerea școlii, fără a oferi justificări.
Totodată, proiectul prevede că persoanele care refuză nu trebuie să fie dezavantajate în niciun fel. În situația în care un cadru didactic refuză, clasa respectivă ar urma să fie supravegheată de un alt profesor în timpul momentului solemn.
În documentul de fundamentare, AUR susține că lipsa unor „ritualuri formative” care să lege elevii de simbolurile naționale și de tradiția religioasă lasă un gol ce poate fi „umplut de influențe străine, uneori incompatibile cu valorile societății românești”. Parlamentarii semnatari invocă și exemple din alte state europene, precum Polonia, Grecia și Italia, unde ar exista, potrivit lor, practici similare dedicate simbolurilor naționale sau religioase.
Inițiatorii mai afirmă că imnul și rugăciunea ar avea un rol educativ și moral, contribuind la „formarea identității culturale și spirituale a tinerei generații”. În opinia lor, astfel de momente ar consolida respectul pentru stat și pentru credința majoritară, oferind un cadru simbolic de unitate la începutul fiecărei zile de școală.
Proiectul aparține deputatei AUR Cristina-Emanuela Dascălu și este susținut de mai mulți parlamentari ai formațiunii.