Tensiuni mari în coaliţie după ce reforma administraţiei locale nu a fost aprobată. Premierul Ilie Bolojan a ameninţat chiar cu demisia după ce liderii PSD s-au opus măsurilor. Potrivit surselor Observator, Ilie Bolojan a spus că nu poate lucra în asemenea condiţii şi ar fi mai bine dacă s-ar alege un alt premier.
„Nu are rost să mai stau în condiţiile acestea. În ipotezele astea, puteţi să vă gândiţi la alt premier”, ar fi spus Ilie Bolojan. Conform aceloraşi surse, premierul ar urma să poarte o discuţie cu preşedintele Nicuşor Dan.
Liderii PSD, PNL, USR, UDMR nu au reușit să ajungă la un acord pe pachetul de măsuri care vizează tăierile din administrația locală nici duminică. Mărul discordiei îl reprezintă procentul posturilor care să fie tăiate – respectiv posturi ocupate și neocupate.
Ședința de duminică a început la 13.00, deja după mai multe neînțelegeri între membrii coaliției. Marți, liderii coaliției au căzut de acord ca 40.000 de posturi să fie reduse din administrația locală, adică 25%, însă, vineri, când a fost dezbătut iar pachetul s-a ajuns la alte scenarii.
Bolojan a vrut să taie mai mult decât stabilise deja în coaliție
Potrivit unor surse din PSD, premierul a obținut date potrivit cărora o reducere de 25% din numărul total de posturi nu ar aduce o economie, deoarece nu ar fi restructurat niciun post, în contextul în care nu în toate instituțiile publice locale schema este completă.
Așa că a propus varianta unei reduceri de 45% din numărul total de posturi, ocupate și neocupate, ceea ce a stârnit nemulțumire în coaliție. Liberalii susțin, însă, acum că varianta propusă de ei este 40% dintre posturi – din totalul de posturi, adică și ocupate și neocupate. Ei punctează că asta ar însemna o reducere de 10% din posturile deja ocupate, adică concedierea a aproximativ 13.000 de angajați.
În timpul discuțiilor, Ilie Bolojan le-a spus celorlalți lideri că, în cazul în care coaliția nu găsește o soluție pentru a reduce numărul de angajați de la stat, trebuie să caute alt premier, au confirmat surse din PNL și USR pentru HotNews.
„Dacă nu suntem în stare să facem o reformă simplă, să tăiem 10 la sută din administrația locală, căutați altă soluție, fără mine. Să vină altcineva care să își impună punctul de vedere”, a spus Bolojan, conform surselor Libertatea..
Ședința s-a încheiat fără niciun acord și fără nicio declarație publică. Totodată, proiectul de reformă a administrației publice a fost amânat până pe 15 septembrie, potrivit unor surse din coaliție.
În ceea ce privește celelalte cinci proiecte din pachetul 2 de măsuri, premierul Ilie Bolojan urmează să își angajeze răspunderea în fața Parlamentului, luni, 1 septembrie.