Noul sezon al emisiunii Mireasa, iubire mediteraneană, a debutat pe 4 august 2025. Sezonul 12 al emisiunii „Mireasa”, intitulat și „Mireasa: Iubire din Grecia” sau „Iubire mediteraneană” îi prezintă pe concurenți într-un cadru de vis, care ne duce cu gândul la vacanță.
Lavinia Gabriela Ilieș are 25 de ani, este zodia Balanță, 1.62 înălțime și 52 kg, este originară din Târgu Neamț, dar momentan locuiește în Cluj Napoca. Concurenta de la Mireasa, sezonul 12, își dorește să își întâlnească sufletul pereche în emisiune și să ajungă la căsătorie.
„N-am mai fost niciodată căsătorită, dar aș vrea, Îmi doresc de la viitorul partener să ne înțelegem și să ne susținem. Să fie înalt și brunet. Dacă iubești pe cineva cu adevărat nu contează nici trecutul lui, contează doar prezentul și viitorul alături de tine”, a spus concurenta, citată de wowbiz.ro.
De la viitorul partener, Lavinia Ilieș își dorește susținere și înțelegere. Concurenta de la Mireasa, sezonul 12, nu ține cont de trecutul partenerului său. „Am trecut peste absolut orice. De la viitorul partener îmi doresc să ne înțelegem, să fim pe aceeași lungime de undă și să ne susținem”, a mai spus Lavinia.
Cine a câștigat „Mireasa”, sezonul 11
După șase luni intense de competiție, sezonul 11 al show-ului Mireasa a ajuns la final. În Finala Mireasa din 11 iulie 2025, publicul a ales câștigătorii premiului în valoare de 40.000 de euro, Maria și Cristian.
Înainte cu o zi de marea finală a sezonului 11 Mireasa, Maria și Cristian au fost la un pas să fie descalificați. Însă publicul a dorit ca ei să nu iasă din cursa pentru marele premiu.
Rezultatele sondajului au fost: 64,09% și 35,91%. „Maria, Cristian, publicul a decis să rămâneți în emisiune cu procent de 64.09%”, a anunțat Simona Gherghe.
Spre sfârșitul finalei Mireasa, Simona Gherghe a primit cecul și a anunțat cuplul sezonului 11 al emisiunii Mireasa. Emoțiile au dominat atmosfera, iar fericirea a fost maximă pentru tinerii care au câștigat suma de 40.000
de euro, ce le va permite să-și construiască familia dorită.
0,63% Emma și Adrian
13,27% Roberta și Andi
22,08% Mihaela și Ștefan
64,03% Maria și Cristian
Astfel, mirii sezonului 11 Mireasa sunt Maria și Cristian.