(Video) Dorel a lovit din nou! Toaletă cu uşă şi pereţi transparenţi, în mijlocul pieței

Updated on iulie 25, 2025 (Video) Dorel a lovit din nou! Toaletă cu uşă şi pereţi transparenţi, în mijlocul pieței 1

Transparența în cheltuirea banului public este un principiu esențial al administrației moderne, însă la Pașcani, acest concept pare să fi fost interpretat… extrem de literal. Într-o piață din oraș, o investiție recentă în modernizarea grupului sanitar a atras atenția nu prin dotări sau eficiență, ci prin faptul că… totul este la vedere.

Noua toaletă publică are uși din sticlă transparentă, fără niciun mecanism de opacizare sau folie mată care să asigure intimitatea utilizatorilor. În plus, din exterior se poate observa nu doar interiorul cabinei, ci și zona dușurilor și a celorlalte instalații sanitare, toate perfect vizibile de pe trotuar.

Imaginile cu toaleta au început să circule rapid pe rețelele sociale, stârnind reacții de la amuzament la revoltă. Localnicii spun că situația este „de-a dreptul absurdă”, mai ales că vorbim despre un spațiu public destinat tuturor categoriilor de vârstă, inclusiv copiilor și vârstnicilor.

„Trebuia unul prin care să nu se vadă. Nu aş merge niciodată. Ar trebui să pună un autocolant prin care să nu se vadă”, spune o persoană, pentru observatornews.ro.
„Să remedieze toate defecțiunile astea care sunt. Nu-i normal”, a completat altcineva.

Lucrările la vedere au fost recepţionate de primar.
„Acum trei săptămâni de zile am declanșat procesul de recepție finală. Chestiunea asta cu toaletele s-a observat acum 3 săptămâni de zile și s-au remediat lucrurile”, a declarat Marius Pintilie, primarul oraşului Pașcani.

Dar tot de mâna unui Dorel. Geamurile s-au colantat, dar superficial. Întreaga investiţie a costat 10 milioane de lei.

Advertisements
error: Content is protected !!