Updated on iulie 5, 2025
9foto arhiva)
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în localitatea Oșorhel, comuna Bobâlna, pentru a asista două persoane care s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon, scrie Ziua de Cluj.
„La fața locului au fost trimise două autospeciale, o ambulanță SMURD, iar pentru a sprijini partea medicală a aterizat și elicopterul SMURD.
Pompierii au găsit un bărbat și o femeie inconștienți, într-un bazin pentru apă (puț). Victimele au fost extrase imediat de către forțele noastre, primind îngrijiri medicale din partea paramedicilor și a echipajului care încadrează elicopterul.
Între timp, potrivit ultimelor informații, ambele persoane au devenit conștiente”, a anunțat ISU Cluj, conform stiridecluj.ro.
Advertisements