Updated on iunie 11, 2025 
Diana, o româncă care studiază la Roma, face o comparație între prețurile practicate în orașul de pe Someș și cele din capitala Italiei.
„Cluj. Un glob minuscul de înghețată: 9 lei. Cumpăr trei globuri și plătesc mai mult decât dau pe o imensă înghețată artizanală, cu frișcă și tot felul de topping-uri în buricul Romei. Și la Roma mă uit și la Pantheon sau la Colosseum în timp ce îmi savurez înghețata, în timp ce la Cluj admir statuia lui Mihai Viteazul, dacă nu chiar vreun bloc cenușiu comunist de prin Mărăști”, scrie pe Facebook tânăra din România care face studii universitare la Angelicum – Pontificia Università San Tommaso d’Aquin, din Roma, potrivit adevarul.ro.
Lucrurile stau chiar mai rău, revine Diana: „Aud că, de fapt, globurile alea de înghețată la 9 lei sunt chilipir. Că la cofetăriile mai de Doamne-ajută costă 12-14 lei un glob. No comment.”
Urmează comparația prețului cafelei. „Cluj. O cafea amărâtă costă între 10 și 15 lei, cappucino chiar 20+. La Roma, dau 1-1,2 euro în centru. Hai, poate 1,5 euro dacă o beau la Sant’ Eustachio, celebra cafenea din zona Via del Corso – Pantheon — San Lorenzo în Lucina. Iar calitatea e incomparabilă”, detaliază Diana.
Următoarea comparație: un sandwich care costă 30 de lei la Cluj, exact cât plătește pe un sandwich la aeroportul din Fiumicino.
„Ceva nu e în regulă. Da, iubesc Clujul, e orașul studenției mele și orașul unde am trăit vreo doisprezece ani din viață și în care revin periodic. Da, Clujul s-a dezvoltat enorm în ultimii ani, nici nu există termen de comparație între Clujul din 2005, când am pășit prima dată aici, și Clujul cochet al anului 2025. Însă să ai în Cluj prețuri mai mari decât în Occident la salarii mult mai mici… mie uneia îmi dă cu virgulă. Nu îmi explic cum e posibil…”, a concluzionat Diana.
Postarea a avut zeci de comentarii.
„În piața Unirii și la niciun mall nimic nu e sub12 ron globul înghețată, prăjiturile peste 20 ron, sucul, 8-10ron la jumate”.
„Așa e și în București. Bine, la Veneția, anul trecut, era mai scump. In San Marco, dar pe alături, nu.”
„De mult timp rămân uimit de această discrepanță, mai ales dacă ținem cont și de salariile diferite… E scumpă viața în România; dacă vreun străin s-ar rătăci pe aici fără să vrea, văzând prețurile, ar crede că a aterizat în Norvegia, Elveția sau mai știu eu ce țară super…”
„Sunt foarte, foarte mari prețurile la noi, nesimțit de mari și raportul calitate -preț general lasă muuult de dorit”.
Un comentator încearcă să explice motivul prețurilor foarte mari: „Scumpirea nu începe la tejghea. Antreprenorul mic vinde scump pentru că și el cumpără scump. Plătește chirii mari, taxe în continuă creștere, contribuții împovărătoare, utilități scumpe și se luptă cu o birocrație sufocantă. Lanțul e lung, iar la capătul lui nu stau profiturile uriașe, ci grija zilnică de a supraviețui. Greul cade tot pe firmele mici, care țin economia locală în spate și din ce în ce mai des ajung să închidă, nu să se extindă.
Problema nu e în cafenea, nici în cofetărie, nici în micile afaceri care încearcă să reziste. Problemele sunt mai sus în politicile fiscale instabile, în lipsa de sprijin real pentru IMM-uri, în scumpiri care vin din energie, din taxe, din importuri și din decizii luate fără viziune.
Și, din păcate, cu toții simțim aceste scumpiri: clienți, antreprenori, angajați, părinți, tineri. Nu doar în prețul unei cafele, ci în fiecare alegere de zi cu zi.”
Diana îi răspunde: „Chiriile nu cred ca sunt mai scumpe la Cluj ca la Roma. Și nici taxele mai mari. Iar la birocrație italienii sunt campioni…”
Un alt comentator a susținut că sunt 3 cauze principale:
„1. Foarte mulți bani în economie, mulți nefiscalizați aproape deloc.
2. Clujul e un pol de bunăstare care a fost inundat cu investiții de stat (mandatul BoC prim-ministru) și private.
3. Polarizarea socială și inegalitățile sociale tot mai mari, în Cluj și orașele mari fiind chiar mai evidente.”
În ceea ce privește soluțiile, acesta arată: „Taxarea consumului de lux, a proprietăților, a tranzacțiilor imobiliare și investiții de stat și private în zonele rămase in urmă, mai ales în Moldova.”
„Italienii au cultura boicotului”
Mai mulți comentatori susțin că din moment ce există cerere, prețurile sunt justificate.
„Dacă nu și-au închis taraba înseamnă că au clienți și afacerea merge”.
„Sunt foarte mulți clujeni care își permit prețurile acestea… altfel nu ar rezista niciun prestator de servicii … sunt orașe cu prețuri mult mai ok la orice, cu o calitate a vietii mai mare, în care poți trai o viața tihnita și lipsită de atâta frustrare, dar nu au parte de atâta reclama și nu au afluxul de locuitori pe care îl are Clujul. În Craiova, spre exemplu, în parcul tineretului, cupa de înghețată este 5 lei, iar prețurile la servicii, de la tuns la spălat mașina, parcare șamd sunt de 3-4 ori mai mici. Când merg acolo am impresia ca trăiesc gratis…mi-e si rușine sa plătesc atât de puțin, obișnuit fiind cu prețurile din Cluj.”
Un comentator arată că italienii au cultura boicotului și atunci când produsele se scumpesc fără justificare, pur și simplu nu mai cumpără:
„Unde este cheia ? păi in Italia ( pe care o cunosc bine ) dacă va crește prețul la ceva justificat sau nejustificat, nimeni nu mai cumpără acel produs de zici că toți italienii sunt făcuți de-o mamă…au cultura boicotului în adn, nu trebuie sa se mobilizeze pe rețelele sociale. În w-3 zile afacerea respectivă se duce în cap și ori dispare ori reglează rapid prețul. La noi prețul la un produs se poate scumpi cu 300% nejustificat în doar 3 zile , că principiul românesc este : „ce să facem maică…trebuie să mâncăm” . Când profitorii aud această tradițională concepție, își freacă mâinile și sunt inundați de emoție. Iar statul român strînge si mai tare șurubul socialist al taxelor spre disperarea patronilor cinstiți și imbecilizarea cumpărătorului si plătitorului de taxe.”