Wizz Air a anunțat oficial redeschiderea rutei dintre Cluj-Napoca și Billund, Danemarca. Zborurile vor fi operate de două ori pe săptămână, în zilele de luni și vineri, începând cu 27 octombrie 2025, scrie Monitorul de Cluj.
Biletele pot fi deja achiziționate de pe website-ul oficial al companiei și prin aplicația mobilă, la prețuri care pornesc de la 99,99 RON**. Ioana Seghete, ambasadoare Wizz Air din Cluj-Napoca și însoțitoare de zbor, a declarat:„Billund este un oraș fermecător din Danemarca și cel care găzduiește faimosul LEGOLAND Billund Resort. De când lucrez la Wizz Air, am fost acolo de multe ori și trebuie să spun că este o destinație ce trebuie neapărat vizitată pentru familii și entuziaștii de toate vârstele.
Dincolo de clădirile colorate, vizitatorii pot explora impresionanta casă LEGO – un centru de experiențe interactive – și se pot bucura de atracțiile din apropiere, precum parcul acvatic Lalandia sau Givskud Zoo. Amestecul său unic de creativitate, distracție pentru familii și ospitalitate daneză face din Billund o destinație memorabilă. Aștept cu nerăbdare să vă întâmpin pe toți pe zborurile noastre redeschise către Billund!”
La rândul ei, Anastasia Novak, Corporate Communications Manager la Wizz Air, a transmis:
„Extinderea rețelei de rute din Cluj-Napoca rămâne o prioritate pentru compania aeriană, iar relansarea zborurilor către Billund reflectă această ambiție. Anunțată la scurt timp după destinațiile Castellón și Heraklion, care vor începe în acest sezon de vară, noua rută oferă pasagerilor și mai multe opțiuni pentru călătorii accesibile, în linie cu planul de transformare «Customer First Compass» de la nivelul întregii rețele Wizz Air. Sunt încântată să vă întâmpin la bordul aeronavelor noastre spre și mai multe destinații minunate de pe Aeroportul Cluj!”
Compania Wizz Air operează în prezent 37 de destinații din 14 țări, plecând de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, consolidând astfel conectivitatea regiunii și stimulând turismul, economia locală și locurile de muncă, scrie stiridecluj.ro.
David Ciceo, CEO-ul Aeroportului Internațional Cluj, a adăugat:
„Suntem foarte încântați să putem anunța alături de operatorul aerian Wizz Air, reluarea zborurilor spre Billund și spre întreaga Danemarcă, începând cu luna octombrie a acestui an. Destinația Billund a fost una dintre cele mai solicitate de către pasagerii din aria noastră de acoperire, de la suspendarea sa în februarie 2023, iar reintroducerea ei în rețeaua de destinații disponibile de la Cluj-Napoca considerăm că va determina atât o creștere a fluxurilor turistice dintre cele două țări, cât și va contribui la stimularea schimburilor economice dintre cele două regiuni interconectate prin zboruri directe, la prețuri accesibile pentru pasageri.”
Viorel Federiga, Președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Cluj, a subliniat:
„O nouă destinație înseamnă noi opțiuni de călătorie pentru pasagerii Aeroportului Cluj, iar aceasta foarte populară rută Wizz Air, nu poate decât să consolideze poziția aeroportului în regiune, drept principală poartă aeriană a Transilvaniei. Dorim mult succes operatorului aerian și la cât mai multe anunțuri de acest fel, pentru Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj.”
Redeschiderea acestei rute reconfirmă angajamentul Wizz Air de a răspunde cerințelor pasagerilor și de a susține mobilitatea regională într-un mod accesibil și sustenabil.