O comună de lângă Cluj Napoca oferă 2.000 de lei pentru fiecare nou născut

Updated on mai 15, 2025 O comună de lângă Cluj Napoca oferă 2.000 de lei pentru fiecare nou născut 1

Începând din luna mai, părinții din comuna Apahida pot beneficia de un sprijin financiar în valoare de 2.000 de lei pentru fiecare copil nou-născut, în cadrul programului „Bebe Trusou”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 74/17.04.2025.

Ajutorul se acordă o singură dată pentru fiecare copil și are drept scop sprijinirea familiilor la început de drum. Suma poate fi ridicată fie de la casieria Primăriei Apahida, fie virată într-un cont bancar pe numele solicitantului, informează media9.ro.

Conform regulamentului, cererile se pot depune la sediul Serviciului de Asistență Socială Apahida, str. Horea nr. 18. Termenul-limită este de 3 luni de la data nașterii copilului.

Cine poate beneficia de ajutor
Pentru a primi sprijinul, cel puțin unul dintre părinți sau reprezentantul legal trebuie să aibă domiciliul stabil în comuna Apahida de cel puțin un an înainte de naștere. Dacă unul dintre părinți are domiciliul în altă localitate, este necesară dovada că nu a beneficiat de ajutor similar acolo.

Nașterea trebuie să fi fost înregistrată într-o maternitate din România, iar familia trebuie să facă dovada că nu are datorii la bugetul local, prin prezentarea unui certificat fiscal eliberat de Primăria Apahida.

Actele necesare
Pentru obținerea ajutorului, părinții trebuie să depună un dosar care să conțină următoarele documente, în original și copie:

cerere tipizată (pusă la dispoziție de primărie);
actele de identitate ale părinților;
certificatul de naștere al copilului;
certificat fiscal privind lipsa datoriilor;
alte documente, după caz (ex: adeverință de la Evidența Populației pentru justificarea domiciliului).
Programul marchează o inițiativă a administrației locale de susținere a natalității și de încurajare a tinerelor familii să rămână în comună.

Advertisements
error: Content is protected !!