Luni, s-a semnat contractul de execuție a Centurii metropolitane a Clujului de 1,1 miliarde de euro, în prezența domnului Ministru Sorin Grindeanu și a Directorului CNAIR, Cristian Pistol.
„La tronsonul I se lucrează din greu, consistent, serios cu promisiunea din partea constructorului că finalizarea lucrărilor va avea loc la final de an. Lărgirea de la 4 la 6 benzi și introducerea benzilor dedicate pentru tansportul în comun.
Tronsonul II este cel mai complicat, și de o valoarea uriașă – de peste 1 miliard de euro, începe cam deasupra Floreștiului intersectându-se cu conexiunea cu Baciu și merge până la OMV-ul de la Apahida. Acum, constructorul – Dimex, cel care face și drumul expres de la Tureni – are 8 luni de zile pentru proiectare, interval de timp în care vom face exproprierile etapă cu etapă, apoi vine buldozerul și începe lucrul (…) obstacolele juridice au trecut, ne apucăm de treabă, fondurile sunt în proporție covârșitoare din fonduri UE, mai sunt fonduri guvernamentale și noi, primăria punem 100 de milioane de euro pentru drumurile de legătură (32 de drumuri de legătură) ex. Edgar Quinet – în iunie, maxim iulie, intrăm în CL cu studiile tehnice pentru realizarea acestor drumuri. Este prima centură din România care are piste de biciclete, peste 30 km”, a declarat edilul Emil Boc, la ZIUA LIVE.
Despre siguranța finanțării proiectului, edilul Clujului a declarat: ”Vă pot spune că astăzi avem toate elementele necesare de finanțare. Nu pot să vorbesc despre imprevizbilitatea zilei de mâine. Dacă nu am fi avut acoperire legală, juridică și financiară, nu am fi putut semna contractul’‘.
Executant este asocierea Dimex-2000 Company (lider), Hydrostroy AD (asociat), Integral Inzenjering A.D. Laktasi (asociat) pentru câștigarea licitației și așteptăm responsabilitate și calitate a lucrărilor.
Contractul de proiectare și execuție semnat astăzi la Ministerul Transporturilor vizează tronsoanele 2 și 3 ale Centurii metropolitane:
– 23 km lungime centură;
– 16,9 km drumuri de legătură;
– 14 noduri rutiere (Tronsonul 2 începe în zona nodului 5 – Florești și are o lungime de 9,6 km iar tronsonul 3 începe la nodul 10 – în Feleac în zona intersecției cu DN1 / Calea Turzii și are o lungime de 14km);
– 5 tuneluri (în zona Făget și Pădurea Hoia);
– 95 de structuri rutiere: pasaje, poduri, viaducte, bretele, sensuri giratorii suspendate;
– 30 km de piste de biciclete;
– Centru de întreținere și coordonare; spațiu de servicii cu parcări pentru vehicule grele și autoturisme; 2 parcări de scurtă durată cu dotări moderne.