Premieră pentru CFR Cluj. Pentru prima dată pe profit în ultimii 5 ani

Updated on martie 29, 2025 Premieră pentru CFR Cluj. Pentru prima dată pe profit în ultimii 5 ani 1

CFR Cluj, vicecampioana României, a prezentat public bilanțul fiscal pentru anul 2024, iar situația la echipa condusă de Nelu Varga este pentru prima dată pe plus după patru ani de pierderi semnificativ.

Gazeta Sporturilor a consultat raportul financiar, iar situația este una bună, în comparație cu ultimii ultimii ani! În 2024, formația „feroviară” e pe plus, doar 630.000 de euro. Pentru prima oară după patru ani, CFR Cluj obține un rezultat pozitiv în balanța dintre venituri și cheltuieli!

Din 2018 și până în 2023, echipa patronată de Nelu Varga a fost pe plus o singură dată. S-a întâmplat în 2019, când cifrele contabile au indicat un profit de 1,1 milioane de euro.

2024
630.000 euro
2023
-5.000.000
2022
-3.500.000
2021
-8.800.000
2020
-4.900.000
2019
1.100.000
2018
-7.200.000

Și la capitolul venituri, CFR Cluj se confruntă cu probleme majore, fiind pentru al doilea an consecutiv când nu reușește să depășească pragul de zece milioane de euro, așa cum se întâmpla în trecut. Dacă în 2023 în conturile clubului au intrat 7,4 milioane de euro, în anul fiscal trecut, CFR Cluj a raportat suma de 7,5 milioane de euro în dreptul veniturilor.

O sumă mult mai mică decât cea din 2019, anul în care clubul a înregistrat cele mai mari încasări din ultimii șapte ani. Atunci, oficialii echipei au raportat venituri de 20 de milioane de euro, însă, chiar și în aceste condiții, CFR Cluj a încheiat anul cu un deficit de aproape 5 milioane de euro.

Echipa pregătită de Dan Petrescu a raportat 2 milioane de euro în ultimul an din sponsorizări și publicitate. Clujenii au drept sponsor principal compania de jocuri online Player, iar pe spatele tricourilor apare logo-ul companiei eToro. Pe lângă cei doi sponsori amintiți, CFR Cluj mai are parteneriate cu NTT Data, Nike, Aquavia, My Place Residence, Toto Gaming, Pepsi, Izvorul Minunilor și Tenrom.

Vicecampioana României înregistrează venituri și din drepturile de televizare. În ultimul raport financiar, depus oficial la Ministerul Finanțelor și publicat pe site-ul clubului, clujenii au raportat suma de 2,4 milioane de euro. Suma este identică cu cea din 2023, dar sub recordul din 2021, când oficialii echipei „feroviare” au raportat 3 milioane de euro.

De altfel, această sumă rămâne cea mai mare înregistrată oficial în documentele fiscale ale clubului din 2018 și până în prezent

Advertisements
error: Content is protected !!