Lidl, unul dintre cei mai importanți retaileri din România, își consolidează prezența în Cluj-Napoca prin inaugurarea unui nou magazin pe strada Fabricii, în cadrul proiectului Elite City. Deschiderea este programată pentru joi, 13 februarie 2025.
Noua locație vine în completarea rețelei deja existente și oferă locuitorilor din zonă un punct de cumpărături modern și accesibil. Magazinul este situat într-un complex mai amplu, Elite City, unde urmează să fie deschis și un magazin Mega Image.
Pe lângă supermarketul din Elite City, Lidl are în vedere și alte deschideri în Cluj-Napoca, informează media9.ro:
• Strada Fabricii de Zahăr– În spatele magazinului Hornbach.
• Calea Turzii– În cadrul unui plan urbanistic Hexagon.
• Strada Fabricii de Chibrituri– Lângă Dedeman, aproape de gara Cluj-Napoca.
Lidl România este cel mai mare retailer de pe plan local după cifra de afaceri, potrivit clasamentelor realizate de Ziarul Financiar pe baza datelor publice. Mai mult, este şi primul retailer care a reuşit să depăşească un profit net de 1 miliard de lei.
Retailerul german a anunţat că a obţinut în 2023 în România o cifră de afaceri consolidată de peste 22,4 miliarde de lei net, cu 18% peste nivelul din 2022. Grupul comunică rezultatele consolidate pe patru firme – Lidl Discount SRL, Lidl România SCS, Lidl România SRL şi Lidl Imobiliare România Management SCS.
Doar una dintre ele – Lidl Discount – operează magazinele, ea fiind şi cea mai mare ca cifră de afaceri, de departe. Lidl este totodată al şaselea cel mai mare importator de pe plan local, urcând o poziţie în clasamentul realizat de Institutul Naţional de Statistică. În acest clasament, grupul german este primul dintre retaileri, în ultimii ani clasându-se între locurile patru şi şapte.