Sabău, după ce U Cluj a pierdut locul de lider, deși conducea cu 2-0: ,,Greu de digerat. Îmi asum”

Updated on februarie 10, 2025 Sabău, după ce U Cluj a pierdut locul de lider, deși conducea cu 2-0: ,,Greu de digerat. Îmi asum” 1

Universitatea Cluj și Poli Iași au terminat la egalitate, scor 2-2, într-un meci din etapa 26-a din campionatul intern. În urma acestui rezultat, echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău ocupă locul secund în clasament, cu 45 de puncte, la egalitate cu liderul Universitatea Craiova și cu Dinamo, aflată pe poziția a treia.

La finalul meciului, antrenorul lui ”U” Cluj le-a transmis un mesaj jucătorilor săi, exprimându-și nemulțumirea față de faptul că echipa a încasat două goluri în mai puțin de 10 minute.

„Greu de digerat, ai 2-0, faci 47 de puncte, te liniștești. Poate nu s-a făcut ce trebuie la schimbări, am avut acele momente pe care trebuia să le gestionăm. Trebuia o altă stare de spirit, să ținem de minge.

Nu ne așteptam, am fost surprinși că am luat gol la ultima fază. Le-am spus că la faze fixe se poate întâmpla orice. Îmi asum, nu va fi ușor să gestionăm această perioadă. Trebuie să fim puternici, vedem cum gestionăm până luni la meciul cu Slobozia.

Nu ai cum să iei gol la ce situații au fost, am fost eu neinsipirat. Îmi asum, dacă și ei își asumă ca jucători e bine, putem crește, dacă nu rămânem la nivelul care suntem. Te poate afecta, fiecare are emoția lui, caracterul lui.

Au fost discuții pe care am încercat să le elimin, dar ei citesc presa, se uită la emisiuni și poate au fost influențați. Am avut o zi în plus, trebuia să arătăm mai bine. Dacă acea fază, acel aut, mingea era degajată, eram tari de tot, fericiți. Acum ne uităm diferit la acest joc. Eram favoriți, în minutul 90 aveam 2-0.

Aș vrea ca unii dintre jucători un pic să își analizeze starea lor, cât de responsabili sunt. Cred că au alt potențial dacă se educă mental și să își dorească mai mult, să își analizeze corect evoluțiile, să nu se mulțumească acolo cu mijlocul clasamentului. Tu ca jucător nu poți crește dacă nu îți faci o autocritică constructivă. Noi am ajuns la acest nivel, nu avem voie să ne oprim. Nu aveam voie să primim două goluri de la Poli Iași.

Nu știu nimic, habar n-am. Se vorbește, eu citesc din presă, din club nu mi-a zis nimeni dacă va rămâne, dacă va pleca. Nu a arătat cum trebuie, l-am schimbat la pauză. Vreau să îl ajut să progreseze, dacă va pleca asta e situația.”, a declarat Sabău.

Advertisements
error: Content is protected !!