Universitatea Cluj a plecat astăzi în Antalya, acolo unde va susține cantonamentul de iarnă. La plecare, Alex Chipciu a făcut mai multe declarații.
Liderul ardelenilor spune că nu s-a putut odihni în vacanță. „A fost obositor în vacanță, am fost cu fetele, a fost agitație. E mai relaxant în cantonament, poți să fii disciplinat, să dormi când trebuie, să mănânci ce trebuie.
Îmi era dor să mă liniștesc. O vacanță a devenit acum nu un chin neapărat, dar o mai mare agitație. Nu mai sunt cantonamentele ca altădată, pentru că sunt mai scurte, dar depinde și de stilul antrenorilor”, a uimit Chipciu, citat de adevarul.ro.
El a mai spus că își va „omorî” timpul în cantonament citind. „Am trei cărți în bagaj. Citesc una despre Rusia. Rusia mereu a fost agresivă. Am niște talismane, dar nu sunt așa superstițios.
Am vrut să mă documentez puțin, să văd ce înseamnă Rusia în contextul mondial, ce a însemnat, e cartea unui mare istoric român, Ion Rațiu, și să îmi confirm niște lucruri despre Rusia pe care le bănuiam”, a spus Alex, la plecarea în cantonament.