Ioan Varga, patronul CFR Cluj, a fost în vizită la Papa Francisc. Ce cadou i-a oferit finanțatorul

Updated on decembrie 15, 2024 Ioan Varga, patronul CFR Cluj, a fost în vizită la Papa Francisc. Ce cadou i-a oferit finanțatorul 1

Ioan Varga, finanțatorul celor de la CFR Cluj, a mers în vizită la Vatican, la Papa Francisc, unde a fost însoțit de Pietro Chiodi, impresarul lui Louis Munteanu, care a îndeplinit rolul de translator al finanțatorului ”feroviarilor”.

Întâlnirea a fost una privată. Omul de afaceri a fost surprins când îi pupa mâna Suveranului Pontif și îi oferea cadou macheta unei bisericuțe, transmite iAMSport.ro.

Ioan Varga a mărturisit că are o legătură cu Divinitatea, după ce în anul 2022 a fost la un pas de moarte în urma unui atac cerebral.

“Sincer, a fost foarte grav. Dumnezeu m-a ajutat. Toată problema mi s-a întâmplat la masă, cu familia. Şi am avut noroc că un membru al familiei şi-a dat seama că este mai grav decât ceea ce am crezut eu, că de la supa picantă nu puteam vorbi dintr-o dată.

Şi-a dat seama că e mult mai grav. A chemat ambulanța și noroc de la Dumnezeu că au fost doctorii la locul potrivit, în momentul potrivit. Au avut injecţia care m-a salvat în acel moment şi în a doua zi am putut deja vorbi”, a spus Ioan Varga potrivit Fanatik.

Ioan Varga, patronul CFR Cluj, a fost în vizită la Papa Francisc. Ce cadou i-a oferit finanțatorul 2 Ioan Varga, patronul CFR Cluj, a fost în vizită la Papa Francisc. Ce cadou i-a oferit finanțatorul 3

Advertisements
error: Content is protected !!