Cum a murit astăzi un tânăr în Cluj, electrocutat lângă piscină

Updated on septembrie 27, 2024 Cum a murit astăzi un tânăr în Cluj, electrocutat lângă piscină 1

Un clujean de 38 de ani și-a pierdut astăzi viața în curtea unui case din comuna clujeană Băișoara. Bărbatul efectua lucrări de mentenanță la piscină.

Acesta a murit electrocutat, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi efectuată expertiza medico-legală. Medicii ajunși la fața locului au încercat să îl salveze, dar a fost prea târziu.

„La data de 27 septembrie, în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiul Turda au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-ar fi electrocutat în timp ce efectua activități de mentenanță la o piscină, situată în curtea unui imobil din comuna Băișoara, în împrejurări ce urmează a fi stabilite de polițiști în cadrul cercetărilor.

Din nefericire, bărbatul de 38 de ani, din comuna Mihai Viteazul, a decedat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi efectuată expertiza medico-legală”, transmite IPJ Cluj.

Advertisements
error: Content is protected !!