Clujenii ar putea avea două minivacanțe la sfârșit de an, dintre care una de 7 zile

Updated on septembrie 23, 2024 Clujenii ar putea avea două minivacanțe la sfârșit de an, dintre care una de 7 zile 1

Clujenii ar putea avea două minivacanțe la sfârșit de an, dintre care una de șapte zile. Pe lângă zilele libere de Crăciun, Revelion și sărbătorile legale ale perioadei, Guvernul ar putea stabili zile libere pentru a face punte cu weekendurile.

Prima minivacanță ar putea avea cinci zile, în condițiile în care Guvernul va stabili că și ziua de vineri, 27 decembrie, este liberă. Prima zi de Crăciun cade într-o zi de miercuri, iar a doua este liberă de la stat.

De Revelion este posibilă o minivacanță și mai mare, de șapte zile libere. Zilele de 1 și 2 ianuarie, adică miercuri și joi, sunt libere. Legal, rămâne ca Guvernul să aprobe ziua de 3 ianuarie zi liberă și astfel să se creeze punte cu weekendul. Urmează luni și marți, adică în 6 și, respectiv, 7 ianuarie, adică de Bobotează și de Sfântul Ioan Botezătorul, când sunt alte două zile libere legal, ceea ce înseamnă o minivacanță de o săptămână în total, scrie Antena 3.

În anul 2025, în total vor fi 17 zile libere, dintre care 13 pică în timpul săptămânii, iar patru în weekend.

 Ce zile libere vor fi în 2025
1 ianuarie – Anul Nou (miercuri);
2 ianuarie – A doua zi de Anul Nou (joi);
6 ianuarie – Bobotează (luni);
7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul (marți);
24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române (vineri);
18 aprilie – Vinerea Mare a Paștelui (vineri);
20 aprilie – Paștele (duminică)
21 aprilie – A doua zi de Paște (luni);
1 mai – Ziua Muncii (joi);
1 iunie – Ziua Copilului (duminică);
8 iunie – Rusalii (duminică);
9 iunie – A doua zi de Rusalii (luni);
15 august – Adormirea Maicii Domnului (vineri);
30 noiembrie – Sfântul Andrei (duminică);
1 decembrie – Ziua Națională a României (luni);
25 decembrie – prima zi de Crăciun (joi);
26 decembrie – A doua zi de Crăciun (vineri).

Minivacanțe pentru angajații din România în 2025
Prima minivacanță pe care o pot planifica angajații din România poate fi în luna ianuarie 2025, deoarece se vor lega 6 zile libere, începând de luni, 1 ianuarie, până luni, 6 ianuarie.

A doua minivacanță a anului următor pentru angajați poate fi în perioada Paștelui. În 2025, Paștele Ortodox și cel Catolic se sărbătorește în aceeași zi, pe 20 aprilie. Minivacanța de Paște poate fi în perioada: vineri, 18 aprilie, când este zi liberă de Vinerea Mare, continuă cu 20 aprilie, ziua Paștelui și până pe 21 aprilie 2025, a doua zi de Paște, scrie digi24.ro.

În luna iunie 2025 poate fi Minivacanță de Rusalii, deoarece ziua de 9 iunie este liberă (luni) și poate fi legată cu vineri (6 iunie) și zilele de weekend.

Ziua liberă de 15 August va pica tot în timpul săptămânii, vineri, înainte de weekend, iar angajații își mai pot adăuga zile suplimentare de concediu pentru a beneficia de minivacanță prelungită.

Anul 2025 se încheie cu alte zile libere pentru angajații din România, datorită sărbătorilor de iarnă.

Vor fi zile libere pentru Crăciun, joi, 25 decembrie și vineri, 26 decembrie, iar minivacanța poate fi prelungită cu ziua de vineri, 27 decembrie, dar și alte zile suplimentare de concediu, pentru a face punte între Crăciun și Revelion. Aceasta este și ultima minivacanță a anului 2025.

Advertisements
error: Content is protected !!