Updated on iulie 20, 2024
Accident mortal ieri în Cluj. Un şofer de 19 ani şi-a pierdut viaţa, iar alte trei persoane au fost transportate la spital cu răni grave după o coliziune între două maşini.
Accidentul grav a avut loc între localitățile Moldovenești și Mihai Viteazu. Tânărul ar fi pătruns pe contrasens, moment în care a intrat violent într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 48 de ani, scrie Observator TV.
“La fața locului au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și două echipaje SAJ, unde au găsit două autoturisme puternic avariate, cu un tânăr de 19 ani încarcerat într-unul dintre acestea. După asigurarea accesului către victimă, salvatorii au constatat că nu prezintă semnale vitale și au procedat la extragerea de urgență a acestuia. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare, însă fără a putea readuce semnalele vitale ale tânărului”, a transmis ISU Cluj, potrivit Ziua de Cluj.
Totodată, salvatorii au acordat primul ajutor calificat unui tânăr, în vârstă de 15 ani care prezenta mai multe traumatisme și pierderi de cunoștință.
De asemenea, o femeie în vârstă de 34 de ani și un copil în vârstă de 3 ani au primit primul ajutor calificat de la salvatori la locul accidentului.
Ulterior, cele trei persoane au fost transportate la spital de către echipajele SMURD și SAJ pentru acordarea îngrijirilor medicale.