Un accident a avut loc, marți, între localitățile Călățele și Beliș, județul Cluj. Două mașini au fost implicate, iar trei victime au fost transportate la spital.
„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit la un accident rutier petrecut între localitățile Călățele și Beliș. În accident au fost implicate două autoturisme, însă din fericire nu au existat victime încarcerate. Trei persoane au primit îngrijiri medicale, fiind conștiente și cooperante. Mai exact, este vorba despre doi bărbați și o femeie.
În urma acestui eveniment rutier, cele trei persoane au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare”, a transmis ISU Cluj.
Potrivit polițiștilor, accidentul s-ar fi produs din cauza unei șoferițe băute.
„La data de 4 iunie a.c., în jurul orei 19.00, a fost raportat un accident de circulație între localitățile Călățele și Beliș. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, o femeie, de 44 de ani, din comuna Mărgău, care conducea un autoturism înspre localitatea Beliș, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 61 de ani.
La testarea cu aparatul etilotest, în cazul conducătoarei auto a fost înregistrată alcoolemia de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.
În urma evenimentului a rezultat rănirea bărbatului de 61 de ani, precum și a doi pasageri, aflați în autovehiculul acestuia, respectiv un bărbat de 82 de ani și o femeie de 76 de ani.
În baza probatoriului administrat de polițiști, pe numele conducătoarei auto a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore. În cauză, cercetările continuă sub aspectul infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.