Adrian Căpușan, un pompier de la ISU Cluj, aflat în timpul liber la pescuit, la Ciurila, a reușit să își salveze prietenul dintr-un cort care luase foc. „Prietenul la nevoie se cunoaște! Acest lucru ne-a demonstrat colegul nostru de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca, Adrian Căpușan, care în această dimineață i-a schimbat destinul prietenului său.
Adrian, împreună cu Daniel, Petrișor și Adi, s-a hotărât să facă o nouă excursie în natură și să-și încerce norocul pe lacul din comuna Ciurila. Și-au pregătit cele necesare, urmând ca noaptea să doarmă în corturi. Nu e prima ieșire de acest fel, însă ce au trăit de această dată, cu siguranță, va rămâne în memoria tuturor.
Cu puțin timp înainte de răsărit, Adrian a fost trezit de strigătele disperate ale lui Adi, aflat în cortul din vecinătate.
-Băieți! Trezirea! Arde! Repede afară! Petrișor e înăuntru.
-Adrian, trebuie să faci ceva! Petrișor nu mai poate să respire, trebuie să-l salvăm!
-Intru după el! Adi, Daniel luați gălețile și aduceți cât mai multă apă. Il scot și sun la 112, avem nevoie de ajutor.
În doar câteva secunde, după ce le-a spus prietenilor ce să facă, Adrian nu a stat pe gânduri și a intrat în cort, l-a găsit pe prietenul său și l-a tras afară. Cei trei băieți au acționat să stingă incendiul. Totul s-a petrecut foarte repede, iar în scurt timp pompierii de la Turda și o ambulanță au ajuns imediat pe malul lacului.
În doar câteva minute, incendiul a fost stins, iar Petrișor a primit îngrijirile medicale, ulterior a fost transport de urgență la spital.
„Am vorbit cu el, e la spital la Cluj-Napoca. E bine, asta contează cel mai mult. S-a intoxicat și mi-am făcut griji pentru el, deoarece știu că suferă de o afecțiune respiratorie. Mi-am păstrat calmul pentru că era esențial. Focul s-a extins extrem de rapid la cort și a pornit de la o pătură care, cel mai probabil, a intrat în contact cu aparatul lor de încălzit. Îmi place să ajut, de aceea m-am și înscris la pompieri ca soldat, dar în acel moment nu m-am gândit în mod direct la meseria noastră. Pur și simplu am sărit să îmi salvez prietenul, cum ar fi făcut oricine”, ne-a mărturisit Adrian.
Felicitări, Adrian! Deși ești la început de drum, ai dovedit stăpânire de sine, iar datorită ție un om trăiește!”, au transmis cei de la ISU Cluj.