Lucrările la Drumul Expres care va asigura legătura dintre A3 şi DN1 (Tureni, judeţul Cluj) au ajuns la un stadiu fizic de 14,15%, iar finalizarea acestora este prevăzută pentru anul 2025, a anunţat, marţi seara, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.
„Mobilizare bună pe şantierul Drumului Expres care va asigura legătura dintre A3 şi DN1 (Tureni, judeţul Cluj)! La ora actuală, asocierea de constructori români şi spanioli lucrează la terasamente, consolidări, poduri şi pasaje, dar şi la relocarea unor reţelele de utilităţi”, a scris Cristian Pistol pe pagina sa de Facebook. El a subliniat că Asocierea Dimex 2000 Company SRL (Lider) – Autotehnorom SRL – OPR Asfalt SRL – Obras PublicaS Y Regadios SA – CON-A Operations SRL are la dispoziţie 18 luni şi 562,6 milioane de lei (fără TVA) pentru finalizarea construcţiei celor 5 km ai acestui drum expres, dar şi a bretelelor (cu lungimi de 5,2 km şi 2,74 km) care asigură accesul în A3 şi DN1 prin noduri rutiere, transmite Agerpres.
„Progresul fizic al lucrărilor finanţate prin Programul Transport (PT) a ajuns la un stadiu de 14,15%, iar finalizarea acestora este prevăzută pentru anul 2025”, a punctat directorul CNAIR. La scurt timp de la începerea lucrărilor, primarul Emil Boc a explicat cum va duce acest drum la decongestionarea traficului pe axa Baciu-Bulevardul Muncii. „La legătura Clujului la autostradă se lucrează – un proiect care va fi gata până la sfârșitul lui 2024/începutul lui 2025. E un proiect pentru care m-am bătut enorm de mult ca să obțină finanțarea și aprobările necesare. Iată că se lucrează. Acela va ajuta Clujul, să decongestionăm traficul pe axa Baciu-Bulevardul Muncii și trecerea spre Apahida, după care să ajungă la centură și să se poată duce de acolo spre celelalte părți.
Și să nu mai intre prin Gilău tot acest trafic nenecesar, care astăzi vine de la București sau de pe autostradă și se descarcă la Nădășel și bate tot Baciul și Clujul, aglomerând orașul. Atunci, șoferii vor coborî pe la Tureni și vor merge pe centura de la Vâlcele la Apahida și de acolo vor merge la Baia Mare sau la Bistrița, în direcțiile cerute. Nu mai trebuie să vină prin Cluj traficul acela greu. E un proiect important, care e în lucru”, a spus primarul Emil Boc în urmă cu câteva luni.
Drum Expres Oradea – A3: Luna aceasta se deschide circulația
Circulația pe drumul expres Oradea – A3 (DEx16) se deschide luna aceasta, martie 2024, a anunțat luni Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Cei aproape 19 kilometri de șosea de mare viteză au fost construiți de Strabag.
Potrivit lui, proiectul cu o valoare de 545,9 milioane de lei (fără TVA), finanțat prin fonduri europene nerambursabile, a fost construit în termenul contractual. Drumul de legătură Centura Oradea – Autostrada A3 (18,96 km) este împărțit pe două categorii. Astfel, de la km 0+000 până la km 6+350 proiectul are regim de drum national (DN), iar de la km 6+350 până la nodul rutier cu A3 este în regim de Drum Expres (DEx).
Acest proiect a cuprins în execuția sa:
– 18,96 km lungime traseu, între sensul giratoriu Calea Sîntandrei și Biharia
– 3 noduri rutiere
– 9 pasaje
– 3 poduri
– 31 podețe