O tânără, îmbrăcată în pisică, se freca de copaci și se hârjonea cu animalele aflate la plimbare. Omul spune că a reușit cu greu să se dezmeticească, să scoată telefonul și să filmeze câteva secunde. În imagini se vede tânăra, care merge în patru labe, îmbrăcată ca o pisică. Tânărul spune că ea i-a atacat câinele, acesta fiind speriat și agitat ore bune, scrie Antena 3.
O înregistrare video o arată pe tânără comportându-se ca o pisică: „a mers în patru labe, s-a lins pe labe, s-a frecat de stâlpi și s-a hârjonit cu câinii, totul sub privirile a câtorva zeci de oameni care se aflau în parc cu copiii sau cu animalele de companie” arată jurnaliștii de la Special Arad
Tot jurnaliștii de la Special Arad ne mai povestesc cum o altă tânără, ieșită cu câinele la plimbare a rămas mirată când și-a văzut câinele speriat de „creatură”: „Am ieșit cu câinele nostru în parc, să-l plimbăm, în urmă cu câteva seri. Eu eram atentă la câine, să nu mănânce lucruri de pe jos și dintr-o dată s-a blocat. M-am speriat, m-am uitat în față și în fața mea era un fel de creatură, nici nu știu cum să o numesc. S-a apropiat mai mult și mi-am dat seama, de fapt, că este o fată.
Nu știu să zic vârsta exactă, în jur de 16, 17, 18 ani, care se identifica drept pisică. Avea o coadă, avea mustață de pisică, mască de pisică și se comporta ca o pisică, mergea în patru labe. Bineînțeles, câinele meu s-a speriat, a început să latre, iar fata, cumva, a imitat pisicile, a început să miaune la el, a vrut să-l zgârie. La un moment dat s-a pus pe iarbă, a început să-și lingă labele, iar când a plecat s-a frecat de un stâlp, cum fac pisicile de obicei”.
Ce sunt therienii
Totuşi, psihologii atrag atenţia asupra fenomenului care s-a extins în SUA şi Canada şi ameninţă să fie tot mai răspândit. Therienii, căci despre ei este vorba, sunt persoanele care se cred animale şi se comportă ca atare.
Ramona Pantea, psiholog, conform Observator Tv: Fenomenul blănoşilor s-a extins în întreaga lume. Aici, un factor important a fost reţeaua de socializare. Aceşti copii au pur şi simplu o imagine de sine deteriorată.
Fenomenul se extinde rapid în întreaga lume, mai ales prin intermediul reţelelor de socializare. În Japonia, un bărbat a plătit 12.000 de euro pentru un costum personalizat sub formă de câine.