Probleme mari cu animalele sălbatice. După urși, lupii își fac simțită prezența. Lupii au fost mereu considerați animale sălbatice și periculoase, dar puțini s-ar fi așteptat să îi vadă aproape de casele lor. Acest lucru s-a întâmplat recent în stațiunea celor 1.000 de izvoare de sănătate, aleasă de numeroși turiști și în această perioadă, în special vârstnici.
Autoritățile au emis o alertă extremă prin RO-ALERT în stațiunea Covasna, avertizând localnicii și turiștii să fie extrem de precauți și să rămână în locuințe, deoarece pe străzile orașului au început să apară haite de lupi.
„A fost semnalată prezenta unor lupi în localitatea Covasna, strada Gabor Aron! Evitați zona, rămâneți în locuințe! Păstrați distanța față de animale și nu încercați să vă fotografiați cu acestea sau să le hrăniți. Fără să vă expuneți pericolului protejați animalele din gospodărie”, a fost mesajul RO-ALERT trimis oamenilor din zonă, conform Biz Brasov.
Stațiunea celor 1000 de izvoare din România
Orașul-stațiune Covasna, situat la poalele versantului vestic al Munților Brețcului, este locul unde trebuie să ajungi cel puțin o dată în viață. Aici, stațiunea funcționează permanent. Verile sunt răcoroase, iar iernile sunt reci, însă mereu deschise turiștilor dornici de experiențe noi.
La Covasna nu merg doar persoanele care vor să se trateze de boli cardiace, ci și românii care vor să se bucure de câteva clipe de relaxare în aer liber. Stațiunea este cunoscută pentru bioclimatul său aparte. Tot în regiune te poți plimba și cu mocănița. În principiu, plimbările au loc pe două trasee: Clermont – Cetatea Zânelor şi Clermont – Siclau (Planul Înclinat). Potențialul turistic al zonei este unul cu adevărat valoros, scrie playtech.ro.
Dincolo de peisajul pitoresc însă, Covasna este bogată și în ape minerale. Stațiunea balneo-climaterică este cunoscută și după denumirea de „Orașul celor 1000 de izvoare”. Aerul de aici este incomparabil. Puternic ozonat, bogat în aerosoli răşinoşi şi ioni negativi, face bine tuturor persoanelor care se refugiază în băi pentru a preveni sau trata diverse boli.
Ce tratamente urmează pacienții de la Covasna
Dacă te vei deplasa vreodată în Covasna, vei observa în multe zone erupții cu apă minerală carbonatată și dioxid de carbon. Pivnițele oamenilor ar putea să pună viața în pericol, deoarece sunt pline de dioxid de carbon. Însă localnicii au profitat de oportunitate și le-au transformat în mofete private.
Nu de puține ori, specialiștii în sănătate trimit la Covasna pacienți cu diverse afecțiuni de sănătate pentru a se trata. Vorbim despre persoane care prezintă boli cardiovasculare, acestea fiind cele mai întâlnite, afecțiuni la nivelul tubuluidigestiv, afecțiuni hepato-biliare și altele.
Bolnavii fac în stațiune băi calde cu ape carbogazoase, cure interne cu ape minerale, aerosoli și inhalații și nu numai. Printre cele mai solicitate proceduri de către turiști sunt și termoterapia, electroterapia, terapia laser.
Covasna se află foarte aproape de orașul Sfântu Gheorghe. Faci doar 31 de kilometri, dacă vrei să îl vizitezi. La 19 kilometri de stațiunea balneo-climaterică se aflăși Târgu Secuiesc. Potrivit istoricilor, orașul datează încă din anul 1567 și, în timp, s-a bucurat de recunoaștere chiar pe plan internațional.
Urs omorât accidental la Lemnia
Cadavrul unui urs a fost găsit miercuri pe DN 11, în afara localității Lemnia. Autoritățile au concluzionat că animalul a fost omorât accidental.
„În data de 21.02.2024 ca urmare a unui apel telefonic din partea IPJ Covasna, prin care am fost informați despre faptul că pe DN11, în afara localității Lemnia se află cadavrul unui urs, reprezentanții Gărzii de Mediu Covasna, APM Covasna, primăriei comunei Lemnia, medicul veterinar și reprezentantul fondului cinegetic s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că exemplarul de urs a fost omorât accidental.
Din dispoziția comisarului Gărzii de Mediu Covasna acesta a fost transportat spre incinerare la o unitate autorizată”, se arată într-o informare publicată pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu Covasna, conform Covasna Media.