Mesajul transmis de Georgiana Lobonț după tragica moarte a cântărețului Gabi Stângău: „Sunt marcată de vestea asta, colegul nostru, Gabi”

Updated on februarie 18, 2024 Mesajul transmis de Georgiana Lobonț după tragica moarte a cântărețului Gabi Stângău: „Sunt marcată de vestea asta, colegul nostru, Gabi” 1

Georgiana Lobonț a avut parte de un real șoc în momentul în care a aflat vestea morții lui Gabi Stângău, un celebru violonist din Maramureş. Aflată pe meleaguri străine, tocmai în Statele Unite, cântăreața a scris în mediul online un mesaj plin de durere. Gabi a murit ieri într-un accident de ATV, la câteva ore după ce a cântat alături de Andra într-un concert şi la numai două zile după ce a împlinit vârsta de 32 de ani.

Cântăreața de muzică de petrecere a scris în mediul online un mesaj emoționant, ocazie cu care a urat sincere condoleanțe familiei îndurerate. „O mare tragedie… sunt marcată de vestea asta… colegul nostru, Gabi Stângău, un ceteraș extrem de bun și talentat din Maramureș, azi a plecat dintre noi. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace. Ai fost un om deosebit și scriu asta pentru că mi-ai dat o mână de ajutor atunci când am avut nevoie. Nu m cuvinte… condoleanțe familiei…”, a scris Georgiana Lobonț, citată de wowbiz.ro.

Violonistul din Maramureș a murit după ce a pierdut controlul ATV-ului pe care îl conducea, a intrat într-un șanț și s-a oprit în gardul metalic al unui imobil, informează antena3.ro. Tragedia a avut loc în această după amiază în localitatea Dumbrăvița Bărbatul era pe ATV și, conform polițiștilor, circula cu viteză.

Nimeni nu știa că o tragedie urma să se petreacă. Disperată de durere, mama tânărului a postat un mesaj pe Facebook. „Ce ai făcut iubirea mea, dragostea mea, viața mea. Nu mă lăsa. Vine mama la tine, nu te las singur. Mă duc după tine în mormânt, iubirea mea”, a scris mama, sfâșiată de durere, citată de observatornews.ro.

„La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Dumbrăvița, în timp ce conducea un ATV ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat într-un șanț situat pe partea dreaptă a direcției de mers și s-a oprit în gardul metalic al unui imobil.

În urma impactului, conducătorul auto a suferit vătămări corporale incompatibile cu viața, fiindu-i declarat decesul de către personalul medical sosit la fața locului”, transmite IPJ Maramureș.

Gabi Stângău, ultimul recital alături de Andra

Gabi Stângău și Andra au susținut aseară, vineri, 16 februarie, un concert la Perla Cosăului. Concert care de altfel a fost transmis în direct și de violonistul din Maramureș. Artistul s-a născut în Borșa Maramureș și a studiat la Liceul de Arte Baia Mare. Recent tânărul și-a serbat ziua de naștere.

În mediul online, violonistul avea o audiență de peste 5.000 de persoane. Ultima poza postată de artist pe pagina de Facebook a strâns peste 1.000 de mesaje de condolenațe adresate familiei și soției.

Advertisements
error: Content is protected !!