De ce nu mai vor tinerii să muncească, dar cei peste 50 de ani da. Daniel David: Noua generație vrea să-și ia casă cu primul salariu

Updated on februarie 9, 2024 De ce nu mai vor tinerii să muncească, dar cei peste 50 de ani da. Daniel David: Noua generație vrea să-și ia casă cu primul salariu 1

Din ce în ce mai puțini tineri se află pe piața muncii din România. Numărul celor care muncesc scade de la o lună la alta, arată cele mai noi date venite de la Institutul Național de Statistică. Paradoxal, numărul seniorilor, al celor peste 50 de ani, care se angajează crește de la o lună la alta.

Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, a explicat la Digi24 cum s-a ajuns la acest paradox.

Conform datelor de la Institutul Național de Statistică, în timp ce numărul tinerilor care muncesc este în scădere, numărul celor care au peste 50 de ani și care intră în câmpul muncii este în creștere. Ne uităm la prima jumătate a anului 2023. Și vedem cum numărul tinerilor a scăzut cu aproximativ 5.000, în timp ce numărul seniorilor a crescut cu 4.500. De altfel, una din estimările UE privind România este că se va tripla în următorii 10 ani numărul seniorilor de peste 65 de ani care vor lucra.

„Va trebui să vedem cât de stabil e acest trend, care e un fenomen interesant. Aș vrea să amintesc că profilul țărilor vestice s-a schimbat foarte mult. S-a modificat speranța de viață, avem tot mai mulți seniori, iar numărul de nașteri a scăzut sau s-a menținut constant, așa că e clar că la nivel social asistăm la o îmbătrânire a populației, dar asta venit cu foarte multe programe interesante, noi de formare continuă, de educare profesională pe parcursul vieții pentru seniori. Mai ales cei din țările vestice sunt foarte activi, unii se implică în activități sociale, alții își extind activitățile după pensionare. Deci e un trend ca seniorii să fie mai implicați în câmpul muncii.

Dacă vorbim de 50 de ani, la 50 nici nu ești senior, până la 60 de ani ești în zona de adult în plină forță conform psihologiei dezvoltării, deci nu e neobișnuit în zona seniorilor.

E un lucru interesant însă în zona tinerilor, care aleg să intre în câmpul muncii mai târziu E și altă mentalitate. Adesea sunt protejați de familii. Noua generație refuză, are așteptari nerealiste și asta o să vă spună toți angajatorii, vor ca de la primul salariu să fie unul care le permite să își cumpere casă, mașină, neînțelegând că vei ajunge acolo dar trebuie să crești treptat.

E un fenomen interesant că tinerii refuză să intre în câmpul muncii pentru un salariu decent, dar insuficient în raport cu așteptările adesea nerealiste pe care le au.

Înainte de pandemie, război, în UE era un stil tolerabil, era multă bogăție. Dar, când lumea se schimbă, acest stil de viață e foarte riscant.

Poate seniorii sunt mai realiști, înțeleg ce înseamnă problemele la nivel social, e un lucru bun că se mențin activi„, a declarat Daniel David.

România se află pe locul 5 în Uniunea Europeană după rata şomajului în rândul tinerilor

În decembrie 2023, rata şomajului în rândul tinerilor de până în 25 de ani din România a fost de 21,1% . Media Uniunii Europene a fost de 14,7% . Cele mai mari rate ale şomajului în rândul tinerilor sunt în Spania, Suedia şi Portugalia, iar cele mai mici sunt în Germania, Malta şi Olanda.

România are printre cele mai mari rate ale şomajului în rândul tinerilor dintre statele membre ale Uniunii Europene, arată datele de la Eurostat, oficiul european de statistică. Astfel, cu o rată a şomajului de 21,1% în rândul tinerilor cu vârsta sub 25 de ani în decembrie 2023, România ocupă a cincea poziţie în clasamentelor ţărilor membre ale UE, după Spania, Suedia, Portugalia şi Grecia, informează Ziarul Financiar.

În 2023, rata şomajului în rândul tinerilor români a fost de peste 21% şi a depăşit şi 22% timp de trei luni. Astfel, în ianuarie 2023 acest indicator era de 21,7%, valoare menţinută la nivel constant până în luna aprilie, când a ajuns la 22,3%, valoare pe care a menţinut-o până în iulie, când a scăzut la 21,1%. Din luna iulie şi până în decembrie rata şomajului în rândul tinerilor a rămas la valoarea de 21,1%, conform INS.

Advertisements
error: Content is protected !!