Ioan Ovidiu Sabău, dezamăgit total de Ianis Stoica: „Avea un salariu mai mare decât la FCSB. U Cluj i-a dat totul!”

Updated on februarie 8, 2024 Ioan Ovidiu Sabău, dezamăgit total de Ianis Stoica: „Avea un salariu mai mare decât la FCSB. U Cluj i-a dat totul!” 1

La scurt timp după ce a plecat de la Universitatea Cluj, acolo unde era împrumutat de la FCSB, Ianis Stoica a semnat cu noua echipă. Atacantul s-a înțeles cu Hermannstadt și va avea un salariu de 9.500 de euro pe lună, dar și chiria asigurată.

Situația l-a dezamăgit total pe Sabău, sub conducerea căruia Ianis Stoica a marcat 9 goluri. „Se pun niște clauze, te pui de acord, semnezi niște înțelegeri și trebuie să le respecți. Tot ce s-a întâmplat cu Ianis nu mi se pare normal.

Eu aveam un junior titular și a trebuit să găsesc alte variante, cu o săptămână înainte. Nu mi s-a părut firesc și normal. Acest club i-a dat tot ce avea el nevoie. Încredere, l-am pregătit, el a crescut foarte mult, a devenit un jucător important”, a spus Sabău care a amintit și cum l-a ajutat pe Ianis Stoica să depășească o perioadă nefastă:

„Să nu uităm evoluțiile lui foarte modeste, faptul că a fost foarte mult contestat, iar după momentul în care am preluat eu, acest jucător a crescut foarte mult. Nu datorită mie, datorită grupului. Dar i-am dat încredere, am vorbit foarte mult cu el, l-am ajutat să-și revină și din punct de vedere mental și mă trezesc cu o săptămână înainte că el nu mai vrea să continue la U Cluj”.

Antrenorul Universității a ținut să înlăture și zvonurile cum că jucătorul era prost plătit. „Clubul l-a respectat foarte mult, a avut și un salariu mai mare decât la FCSB, un club cu alte pretenții. Aici nu vreau să tragă niște concluzii cineva că de fapt noi suntem vinovați, că nu i s-au dat nu știu ce sume lui Ianis. Nu există. A fost plătit mai mult decât a fost plătit la FCSB.

Noi l-am respectat și el a crescut foarte mult la U Cluj. În acele condiții în care de multe ori n-ar fi trebuit să joace, pentru că a jucat foarte modest. Asta este realitatea, ați văzut și dumneavoastră. După carea, încet, el a început să se transforme. Pentru că și implicarea lui a fost alta, dar noi am stat tot timpul lângă el să-l ajutăm”, a precizat Ioan Ovidiu Sabău, citat de prosport.ro.

Cum a ajuns Ianis Stoica liber de contract. Va lua 9.500 euro salariu

Atacantul s-a înțeles cu Hermannstadt și va avea un salariu de 9.500 de euro pe lună, dar și chiria asigurată.

Inițial, Hapoel Beer Sheva a oferit 500.000 de euro pentru Ianis Stoica, însă Universitatea Cluj avea o clauză prin care ar fi trebuit să primească 100.000 de euro din partea FCSB-ului. Acest scenariu nu a fost unul pe placul lui Gigi Becali, care era de acord să le dea ardelenilor un procent de 10% din această sumă.

Universitatea Cluj nu a fost de acord, iar Gigi Becali a decis să-și ia jucătorul înapoi. Ardelenii i-au dat o hârtie lui Ianis Stoica prin care se preciza că, în cazul în care fotbalistul va ajunge la un alt club pentru o sumă de bani, atunci FCSB va trebui să scoată bani din buzunar, scrie digisport.ro.

Așa s-a ajuns ca Ianis Stoica să ajungă liber de contract la Hermannstadt. Fostul atacant de la Universitatea Cluj speră să își continue forma bună și sub comanda lui Marius Măldărășanu, asta după ce a confirmat cu Ioan Ovidiu Sabău în prima parte a sezonului.

Cotat la 1 milion de euro, Ianis Stoica a semnat din postura de jucător liber de contract cu Hermannstadt. Contractul fotbalistului la Sibiu se întinde pe 3 sezoane și jumătate.

„Ianis este aici! Ianis Stoica e la #FCH!

Ianis Stoica a fost desemnat cel mai bun fotbalist român Under 21 în prima parte a acestui sezon, în care a evoluat pentru U Cluj-Napoca. Pentru clujeni, Ianis a înscris 9 goluri și a oferit 4 pase de gol în toate competițiile.

Pe CV-ul său se mai regăsesc echipe ca Dunărea Călărași, Petrolul Ploiești, Metaloglobus, CS Slatina și FCSB (60 de meciuri, 10 goluri, 6 pase de gol). Ianis Stoica are 21 de ani, este atacant, dar poate evolua și pe ambele părți laterale în linia ofensivă.

Ianis a semnat un contract valabil pe 3 sezoane și jumătate. Tânărul este cotat la suma de 1.000.000 de euro pe site-urile de specialitate. Ianis Stoica va purta tricoul cu numărul 7 la A.F.C.Hermannstadt”, se arată în postarea făcută de sibieni pe canalele oficiale de comunicare.

Advertisements
error: Content is protected !!