Ianis Stoica (21 de ani) a plecat în această perioadă de mercato de la ”U” Cluj, unde era împrumutat de FCSB până la finalul sezonului.
Atacantul nu va reveni în această iarnă la FCSB și nici nu va mai merge în Israel, de unde a avut ofertă din partea celor de la Hapoel Beer Sheva. În schimb, merge la Hermannstadt, gratis.
După ce s-a oficializat plecarea sa de la ”U” Cluj, Ianis Stoica a transmis un mesaj subtil pe rețelele sociale. ”Să știi când să pleci se numește înțelepciune. Să fii în stare să pleci la momentul potrivit se numește curaj. Să pleci cu capul sus se numește demnitate”, este citatul transmis de Ianis Stoica, la InstaStory, potrivit Digisport.
”FC Universitatea Cluj și FCSB au ajuns la un acord privind încheierea, înainte de termen, a împrumutului jucătorului Ianis Stoica. Acordul dintre cele două cluburi, semnat ieri, conține o serie de clauze financiare asumate de către FCSB”, a anunțat Universitatea Cluj.
Rămâne de văzut care va fi suma pe care FCSB va trebui să le-o plătească celor de la ”U” Cluj pentru această mutare, întrucât Ianis Stoica avea contract cu formația clujeană până la vară.
Anamaria Prodan este dezamăgită total de Ianis Stoica
Anamaria Prodan, cea care s-a ocupat de managerierea carierei lui Stoica s-a declarat dezamăgită de atitudinea jucătorului.
”Nu știu nimic de el. Eu l am lăsat să văd ce face din cariera lui. Cred ca i-am explicat totul la fel ca și copilului meu. Dacă nu vrea să asculte este treaba lui”, a spus Anamaria Prodan, în exclusivitate pentru digisport.ro.
Oferta de la Hapoel Beer Sheva a venit când ”U” Cluj era în Antalya, în cantonament, iar Ioan Ovidiu Sabău a mers la Ianis Stoica, pentru a-i transmite că soluția cea mai bună ar fi să rămână încă șase luni la echipă.