Updated on octombrie 9, 2023 Fraţii Norbert Maior şi Francesca Maior au câştigat, duminică, titlul european de juniori la raliuri, după ce au terminat pe prima poziţie în etapa finală a Campionatului European de Raliuri (ERC), Raliul Ungariei, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Originari din Braşov, dar stabiliţi în Cluj, acolo unde reprezintă Napoca Rally Academy, aceştia bifează a doua mare performanţă pentru automobilismul sportiv românesc după cea reuşită de Simone Tempestini, în 2016, când acesta a devenit campion mondial, tot la juniori.
Pentru a fi siguri că vor câştiga titlul, cei doi erau obligaţi să câştige etapa din Ungaria în faţa rivalilor din Italia şi Norvegia. Pe un Peugeot 208 Rally4, fraţii Maior au dominat autoritar competiţia rezervată juniorilor, unde au preluat conducerea încă de pe a doua probă specială şi nu au mai cedat primul loc până la finalul etapei.
La finalul celor 12 probe, dintre care a câştigat 5, şi 180 de kilometri, echipajul românesc a avut un avantaj final de 7,1 secunde în faţa ocupanţilor poziţiei secunde, italienii Roberto Dapra şi Luca Guglielmetti. Podiumul etapei din Ungaria a fost completat de slovenii Mark Skulj şi Matej Car.
“Pot spune că trăim un vis. La începutul anului nici nu îndrăzneam să sperăm că vom ajunge în această postură, de a scrie o pagină frumoasă pentru motorsportul românesc. Împreună cu Francesca şi echipa noastră am făcut multe sacrificii de-a lungul sezonului, iar pe această cale le mulţumesc tuturor celor care au contribuit şi ne-au susţinut în acest vis. Suntem onoraţi că am dus steagul României pe cea mai înaltă treaptă a Campionatului European”, a spus Norbert Maior, care a fost încurajat de sute de fani români pe probele de pe asfaltul din ţara vecină.
După şase runde care au avut loc în Polonia, Letonia, Suedia, Italia, Cehia şi Ungaria, Norbert Maior a strâns 117 puncte, în timp ce următorul clasat în topul final al juniorilor din Europa, italianul Dapra, a ajuns la 113 puncte.