(Video) George Gîmpanu a primit roșu după un gest mizerabil: „Nu scuipa în cer, că ți se întoarce în față!”. Mijlocașul poate lipsi între 6 și 12 etape

Updated on septembrie 17, 2023 George Cîmpanu (22 de ani) a văzut cartonașul roșu în meciul cu UTA Arad după ce și-a scuipat un adversar. Fostul jucător al Universității Craiova s-a aflat la debutul în tricoul „șepcilor roșii”, fiind eliminat chiar în momentul în care Ioan Ovidiu Sabău se pregătea să-l schimbe.

George Cîmpanu a fost eliminat în minutul 80 al meciului cu UTA Arad, după ce și-a scuipat adversarul. Radu Petrescu a fost informat din camera VAR despre gestul făcut de fotbalistul de la ”U” Cluj și a mers la margine pentru a consulta imaginile.

(Video) George Gîmpanu a primit roșu după un gest mizerabil: „Nu scuipa în cer, că ți se întoarce în față!”. Mijlocașul poate lipsi între 6 și 12 etape 1

După ce a văzut momentul în care Cîmpanu l-a scuipat pe Dumitrescu, Radu Petrescu i-a arătat direct cartonașul fotbalistului de la ”U” Cluj, informează digisport.ro.

„Nu scuipa în cer, că ți se întoarce în față! Este un proverb italian, dar care se potrivește aici. VAR-ul ar trebui să mai intervină și unde nu prea intervine, dar în fina. Au scuipat și jucători mari pe vremuri”, a spus MM Stoica.

„E un gest prostesc, un gest care nu-și are rost pe un stadion de fotbal. Tu conduci, urmează să fii schimbat, nu are explicație gestul pentru mine”, a mai spus și Ovidiu Herea, citat de fanatik.ro.

Ioan Ovidiu Sabău a vorbit la finalul meciului și l-a certat pe Alexandru Cîmpanu pentru gestul făcut, spunând că a făcut un meci bun, însă că își anulează din performanțe în urma unor astfel de gesturi.

„Eu îl apreciez mult pe Cîmpanu, are tot ce îi trebuie să joace la un nivel înalt. Are nevoie de disciplină multă. Într-un astfel de moment… l-am felicitat pentru ce a făcut pe teren, dar anulează tot ce a făcut pe teren. Și ca imagine nu e bine, nu e normal să faci un astfel de gest”, a fost reacția lui Ioan Ovidiu Sabău la finalul meciului.

Pe mijlocaș îl așteaptă multe etape de suspendare. „Scuiparea unui adversar sau a oricărei alte persoane”, este o abatere care apare stipulată în articolul 63 din Regulamentul Disciplinar, iar sancțiunea este una dintre cele mai drastice. „Suspendare de la 6 la 12 jocuri”, se specifică în același regulament.

Există și precedente care ar putea fi luate în considerare când Comisia de Disciplină va dicta pedeapsa pentru George Cîmpanu. În sezonul trecut, fotbalistul de la UTA, Aly Abeid, a făcut un gest similar, într-o dispută cu Aganovic, mijlocașul lui Sepsi. Abeid a primit atunci 6 etape de suspendare și o amendă de 7000 de lei, din partea Comisiei de Disciplină.

Dacă George Cîmpanu va primi aceeași pedeapsă, jucătorul Universității va putea reveni pe gazon abia în luna noiembrie.

error: Content is protected !!