Updated on iulie 21, 2023 O clujeancă a povestit pe Facebook două întâmplări din Cluj Napoca care i-au redat încrederea în oameni. Deși traficul din Cluj este de obicei cel mai blamat, iată că există și șoferi care țin să demonstreze contrariul.
„Două întâmplări astăzi, frumoase, pe care nu aș vrea să le țin doar pentru mine.
1️⃣ Spre vârful pantei de pe Tăietura Turcului, o șoferiță s-a blocat, nu a mai putut mișca mașina din loc câteva minute bune, coada s-a întins până în Grigorescu. Eram la vreo 20 de mașini distanță, am văzut toată scena: un domn sprinten din mașina din spate a mers la ușa doamnei, probabil s-a oferit s-o ajute, doamna i-a cedat locul la volan și acesta a dus mașina până sus, cu doamna/domnișoara alergând în urmă. Toți din coloană au așteptat până a revenit Dl la mașină și ne-am continuat drumul. Fără claxoane, fără încercări de a depăși, fără agitație inutilă.
2️⃣ La o oră distanță, tot în zona Tăieturii, pe trecerea de pietoni din Grigorescu, o bătrânică, cred că de peste 80 de ani, înaltă, cu mers drept (parcă purta demnitatea unei întregi dinastii), dar încet, cu o plăsuță într-o mâna și un toiag în cealaltă, încerca să traverseze cât putea de repede strada, dar picioarele nu o prea ascultau. Se uita cu sfială la mașinile care așteptau pe cele trei benzi.
Nici una din cele trei mașini care așteptam la trecere nu ne-am mișcat, până ce doamna nu a pășit pe trotuar. În acel moment a venit surpriza, s-a întors spre noi și a strigat cu voce cât a putut de tare: “Vă mulțumesc!”.
Încă aud în urechi acel “Vă mulțumesc!”.
Nu ne costă nimic să fim buni! Poate ar trebui să mai schimbăm puțin ritmul nebun în care gonim zilnic… spre nicăieri”, a scris Marcela Armanca pe Facebook.