Updated on februarie 4, 2023 U Craiova 1948 a defilat, vineri seara, pe Stadionul ”Ion Oblemenco”, în compania celor de la Universitatea Cluj și s-a impus cu 5-0. Neluțu Sabău nu a putut găsi răspunsuri imediate și spune că e nevoie de o analiză amplă pentru a putea înțelege ce s-a întâmplat.
„Am fost de nerecunoscut. Am făcut 2 jocuri foarte bune, cu Voluntari și cu Rapid, iar astăzi am fost de nerecunoscut. Am întâlnit un adversar în formă. A jucat foarte bine, dar nu poți să te prezinți atât de slab. Trebuie să vedem ce s-a întâmălat, trebuie făcută o analizaă mult mai atentă, să vedem unde am greșit. Golurile s-au luat foarte ușor.
La cald e greu să fac o analiză pentru că în primul rând n-am avut curaj să jucăm. Astăzi am fost timorați, timizi. Nu e un meci pe care trebuie să-l uităm, trebuie să-l analizăm, să vedem de ce am ajuns astăzi să jucăm atât de modest. N-am avut deloc agresivitate, n-am pus deloc presiune pe atacanții adverși. N-ai voie să-i permiți adversarului să joace cu atâta lejeritate. De multe ori efectiv stăteau pe teren, dar noi n-am avut agresivitate.
Trebuie să recunoaștem că au fost mult mai buni decât noi. Este cea mai urâtă seară din cariera mea de antrenor! Pentru meciul cu Mioveni trebuie să ne pregătim bine, să ne revenim din punct de vedere psihic. Am încredere că nu vom retrograda”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, citat de as.ro.
În urma acestui rezultat, U Craiova 1948 a urcat pe locul nouă, cu 27 de puncte, în timp ce U Cluj rămâne pe locul 14, cu 23 de puncte.
În etapa următoare, U Cluj va juca acasă, contra celor de la CS Mioveni, vineri 10 februarie, în timp ce U Craiova 1948 va merge în deplasare, pe terenul celor de la Rapid, tot vineri, 10 februarie.