Emil Boc: „Noi pregătim unirea Clujului cu Florești, cu Baciu și cu tot ce-i în preajmă prin proiectele comune”

Updated on februarie 2, 2023 Cluj-Napoca rămâne cel mai mare municipiu din România după Capitală, deși populația a fost redusă sub 300.000 de locuitori în ultimii 10 ani. Cu toate acestea, populația zonei metropolitane a crescut în ultimul deceniu.

Emil Boc susține că migrarea oamenilor din Cluj-Napoca în Florești sau alte localități învecinate se datorează faptului că administrația „a abordat Clujul Metropolitan”.

Emil Boc: „Noi pregătim unirea Clujului cu Florești, cu Baciu și cu tot ce-i în preajmă prin proiectele comune” 1
(Foto Sergiu Răzvan)

„Acest recensământ confirmă următoarele lucruri: Clujul este primul oraș din România, după București, la toate capitolele, iar în materie de calitate a vieții este cel mai atrăgător din țară. Populația din zona metropolitană a Clujului a crescut. Fenomenul de migrare urban, în mediul de lângă oraș, este specific tuturor statelor europene, ca oamenii să-și caute o locuire cât mai confortabilă într-o zonă limitrofă orașului.

Cea mai mare comună din România este Florești, adică se confirmă ceea ce știm cu toții – avem cea mai aglomerată rută auto din România, dintre Cluj și Florești. Acest recensământ confirmă corectitudinea politicii noastre din ultimii 10 ani, de a aborda Clujul metropolitan. Noi am introdus transportul public metropolitan, fără să fim obligați.

De asemenea, noi am gândit încă din urmă cu 5-6 ani proiecte ale viitorului – centura metropolitană (până la finalul lunii februarie toate tronsoanele vor fi scoase la licitație – până la acel miliard de euro din fonduri europene), metrou (până la sfârșitul lunii vom avea de semnat câștigătorul), trenul metropolitan (în faza finală de obținere a avizelor, cel mai important de la CFR și de corelare cu bulevardul de nord), conectarea Clujului la autostradă pe la Tureni (se așteaptă doar un aviz de la CNAIR pentru finanțare și va intra în licitație), pasajul de la Tăietura Turcului”, a declarat edilul Emil Boc, citat de Monitorul de Cluj.

Întrebat de ce Clujul nu se unește cu Florești, edilul spune că nu există o reformă administrativă, iar pe ultima nimeni nu „a avut curajul să o ducă mai departe”.

„Pentru că nu există reformă administrativă. Ultima reformă administrativă a fost în 1968, nimeni nu a avut curajul să o ducă mai departe și să o actualizeze. Sunt convins că va veni și un asemenea moment, nu e departe. Până atunci însă noi facem unire de jos în sus. Noi pregătim unirea Clujului cu Florești, cu Baciu și cu tot ce-i în preajmă prin proiectele comune pe care le avem: transport în comun pentru toată lumea, coridor pe malul Someșului din Gilău până-n Apahida, facem tren metropolitan, facem centură, etc.

Am făcut echivalentul a 5 creșe mai mult decât până acum, am triplat numărul locurilor în creșe… populația a scăzut, dar numărul de locuri a crescut. De ce? Pentru că n-au făcut cei din zona metropolitană și toată lumea vine la Cluj. Am făcut toate acestea pentru că am ținut cont de acest element și după aceea, încet dar sigur, le-am spus că am încredere să facă și ei școli.

Și încep acum, vedeți, și în Florești, Baciu, Apahida se construiesc școli/grădinițe. Dar noi mereu ne-am gândit la ideea Clujului Metropolitan. Dacă am fi așteptat și acum ne-am fi apucat de proiecte eram un ghetou. Nu eram un oraș care să fie de referință un România și Uniunea Europeană”, a mai spus Emil Boc.

error: Content is protected !!