Updated on ianuarie 10, 2023 Gazeta Sporturilor anunță că Universitatea Cluj l-a transferat de la rivala CFR pe Ze Gomes, un atacant originar din Guinea-Bissau, care deține și cetățenia portugheză. Acesta a sosit în cantonamentul lui U Cluj din Antalya noaptea trecută, conform surselor GSP, iar astăzi a asistat la amicalul cu Debrecen.
Ze Gomes a fost crescut de Benfica și a bifat meciuri la toate naționalele de juniori ale Portugaliei, de la categoria U15 la U20. La U17 a avut un randament excepțional, 19 goluri în 28 de meciuri.
În 2020, Ze Gomes a fost împrumutat de Benfica la Lechia Gdansk, iar în februarie 2021 a mers definitiv la Cherno More, în Bulgaria. După alte câteva luni la Seregno, în Italia, Ze Gomes a fost transferat de CFR Cluj pentru echipa a doua a clubului. Acum a fost cedat la U Cluj.
Ze Gomes a jucat de două ori pentru prima echipă a CFR-ului, sub comanda lui Dan Petrescu, de fiecare dată în Cupă, la 1-1 cu U Cluj, respectiv 5-0 cu Dumbrăvița, când a reușit un assist.
Augsburg nu-l mai vrea pe Andrei Cordea! Nemții forțează acum transferul unui jucător de la CFR Cluj
Augsburg s-a răzgândit și renunță la transferul lui Andrei Cordea. Anunțul a fost făcut de presa din Germania, care precizează că oficialii clubului din Bundesliga sunt interesați acum de transferul altui jucător din Liga 1, anunță Antena Sport.
Gigi Becali și-ar dori să oțină cel puțin 4 milioane de pe urma „perlei” sale, ținând că și-a redus deja pretențiile financiare. Inițial, patronul FCSB cerea 5 milioane de euro în schimbul atacantului său de bandă.
Între timp, se pare că cei de la Augsburg s-au răzgândit și și-au îndreptat atenția către Emmanuel Yeboah, jucătorul lui CFR Cluj care evoluează pe același post ca și Cordea.
Yeboah a fost la un pas să semneze cu Slavia Praga în această iarnă, dar totul a picat în ultima clipă, după ce cehii au încercat să schimbe condițiile transferului.
„Se vehiculează multe nume pentru FC Augsburg. Se spune că Andrei Cordea ar fi un candidat pentru transfer, conform zvonurilor din țara sa natală. Totuși, potrivit informațiilor noastre, Augsburg nu va face o ofertă.
Un motiv ar putea fi acela că Augsburg țintește transferul lui Emmanuel Yeboah, care se află sub contract cu CFR Cluj și evoluează tot ca mijlocaș dreapta. Transferul la Praga (n.r – Slavia Praga) a căzut, astfel că ar putea fi o oportunitate pentru FC Augsburg de a-l transfera pe Yeboah”, a notat publicația germană augsburger-allgemeine.de.