Video Cluj. Florin Piersic, întâmpinat de fanfară la biserica din Ocna Dej

Updated on ianuarie 8, 2023 Florin Piersic, a participat sâmbătă, la o biserică din Ocna Dej, la slujba de “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”.

Marele actor, care peste câteva zile va împlini 87 de ani, a salutat pe toată lumea şi a făcut poze cu enoriaşii. Încântaţi de întâlnirea pusă la cale de preotul paroh, credincioşii i-au cântat La mulţi ani, informează observatornews.ro.

Video Cluj. Florin Piersic, întâmpinat de fanfară la biserica din Ocna Dej 1

Florin Piersic a intrat în lăcaşul de cult aproape de finalul liturghiei. A dat mâna cu enoriaşii şi s-a închinat. După slujbă, a stat de poveşti cu cei prezenţi şi a făcut poze cu doritorii, care nu au fost puţini la număr. Maestrul a fost invitatul special al preotului de la biserica din Ocna Dej.

La ieşirea din biserică, actorul a fost întâmpinat de fanfara salinei din localitate, care i-a cântat imnul minerilor. Florin Piersic stă la Cluj, cu soţia lui, Ana. Are în spate o carieră de mai bine de 60 de ani de viaţă pe scenă, pe care a jucat peste 100 de roluri.

“Poate vă întrebați care este motivul vizitei lui Florin Piersic în parohia noastră. Noi, preoții, ne străduim să ne facem misiunea cât mai bine, să vă aducem oameni de seamă, să vă unim. Să vă aducem pe toți împreună. Acesta este unul din scopurile pentru care domnul Florin Piersic e astăzi alători de noi”, le-a spus credincioșilor preotul paroh Ioan Nicușor Pop, potrivit dejeanul.ro.

Advertisements
error: Content is protected !!