Updated on decembrie 17, 2022 O alunecare de teren în zona nodului rutier Alba Iulia Nord, care a dus la restricționarea traficului rutier la o bandă pe sens.
Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a transmis că firma italiană Pizzarotti trebuie ”să se miște foarte rapid” pentru a rezolva problemele, fără însă a opri circulația. El a precizat că din cauza faptului că, uneori, constructorii sunt puși să refacă lucrările, unele proiecte de infrastructură durează mai mult.
”Avem o discuție lungă în România în legătură cu seriozitatea constructorilor. De multe ori, CNAIR a fost acuzat că tergiversează sau că nu deschide suficient de repede autostrăzi sau că nu face recepția acestora. Iată motivele reale pentru care uneori nu acceptăm anumite lucrări și îi punem pe constructori să refacă, pentru că apar astfel de situații”, a spus Șerbănescu, citat de ziare.com.
El a subliniat că, ținând cont că autostrada este ”nou-nouță”, nu ar trebui să existe astfel de probleme.
Reparațiile vor fi plătite de firma italiană, întrucât lotul de autostradă este încă în garanție.
”Trebuie să se miște foarte repede, să nu întrerupă circulația acolo. Vor restricționa o bandă, dar trebuie să permită circulația pe această autostradă.Trebuie să ne spună de ce s-a întâmplat această situație: dacă e execuție proastă, dacă sunt probleme neidentificate în faza de proiectare, să explice și cauza pentru care s-a ajuns în această situație și să intervină rapid”, a conchis purtătorul de cuvânt al CNAIR.