Updated on decembrie 11, 2022 Dan Petrescu a alcătuit o listă cu jucătorii de a CFR de care ar vrea să se departă în această iarnă.
Cei șase jucători de care Dan Petrescu vrea să scape neapărat în iarnă sunt: Cristian Bălgrădean, Mihai Bordeauna, Cătălin Itu, Sergiu Buș, Karlo Brucic și Vito Hammershoy-Mistrati, informează digisport.ro.
Tehnicianul campioanei a încercat să îl cedeze pe Cristi Bălgrădean și vara trecută, însă ”Pufi” nu s-a înțeles asupra cu cei de la U Cluj. Fostul portar de la FCSB și Dinamo a pierdut lupta la titularizare cu italianul Simone Scuffet. În plus, Dan Petrescu pare hotărât să se bazeze în continuare, ca variantă secundă de portar, pe tânărul Răzvan Sava.
Croatul Karlo Brucic a fost adus vara trecută, din Slovenia, de la Koper, însă nu a reușit să-i creeze concurență lui Mario Camora. În plus, când a avut nevoie de o rezervă pentru Camora, Petrescu a apelat Christopher Braun.
Mihai Bordeianu a revenit din Arabia Saudită, însă nu mai este jucătorul care era convocat frecvent la naționala României. Mijlocașul a pierdut locul de titular în fața croatului Karlo Muhar.
Poate cea mai mare dezamăgire s-a dovedit danezul Vito Hammershoy-Mistrati, adus și el vara trecută, de la Randers, pentru 400.000 de euro. Mijlocașul a fost accidentat, iar adaptarea sa la cerințele lui Dan Petrescu pare să fie una greoaie.
Cătălin Itu și Sergiu Buș au primit foarte puține minute din partea lui Dan Petrescu, iar atunci când le-au primit nu au reușit să profite și să impresioneze.