Elevii din Cluj pot învăţa cum să ducă patiseria la rang de artă. A fost deschisă singura şcoală în sistem dual pentru brutari şi cofetari

Updated on septembrie 28, 2022 Cofetarii îşi caută noii angajaţi în băncile şcolii, în lipsa forței de muncă. Prima şcoală profesională de acest gen din România, a fost deschisă la Cluj.

Elevii vor învăţa secretele celor mai bune prăjituri la singura şcoală profesională din România, inaugurată la Cluj-Napoca.

Elevii din Cluj pot învăţa cum să ducă patiseria la rang de artă. A fost deschisă singura şcoală în sistem dual pentru brutari şi cofetari 1

“Compania noastră s-a hotărât acum doi ani să investească în comunităţile locale. Este cel mai important lucru pentru noi şi anume în a forma brutari, cofetari şi ciocolatieri pentru generaţiile care vin. Partea practică, care este cea mai importantă, cum să facă mousse-urile, cum să facă aluaturile, cum să facă totul mai modern şi mai sustenabil, este învăţat aici în acest centru de inovaţie cu specialiştii noştri”, a declarat Gabriela Bereş, director general, citat de antena3.ro.

Primii doritori au încercat deja echipamentele moderne din laboratoarele şcolii din Cluj-Napoca.

“Avem contracte cu cei mai specializaţi pe toate domeniile. Iată, am reuşit să intrăm şi pe partea de cofetărie-patiserie, ceea ce pentru noi este o noutate”, a explicat Anamaria Pop, directorul Liceului Tehnologic nr. 1 Cluj.

Valoarea investiţiei s-a ridicat la 100.000 de euro.

Noul proiect îşi propune să revitalizeze întreaga industrie de patiserie care a avut de suferit odată cu dispariţia şcolilor de meserii, informează observatornews.ro.

Lidia Giurgiu, proprietară cofetărie: Abia aşteptăm să-i luăm pe aceşti copii să-i formăm la noi în laborator, să vadă de la început ce înseamnă această meserie. Este un domeniu frumos, plăcut în care se câştigă destul de bine, deci nu este o meserie slabă, e curat, e frumos, aduci bucurie oamenilor.

Advertisements
error: Content is protected !!