Mirel Rădoi: „Dan Petrescu este un antrenor foarte valoros”

Updated on septembrie 10, 2022 CFR Cluj și Universitatea Craiova se întâlnesc duminică, de la ora 21:30, în runda cu numărul 10 din Liga 1.

La finalul jocului cu Ballkani, primul din grupele Conference League pentru CFR și încheiat 1-1, Dan Petrescu a anunțat că este nevoit să schimbe aproape toată echipa la meciul cu Universitatea Craiova, din cauza oboselii.

Mirel Rădoi: „Dan Petrescu este un antrenor foarte valoros” 1

“La ora asta suntem aici (n.r. joi seara, în Kosovo) încă… Zburăm… Când să-i antrenez? Mâine? La două zile înainte de meci. Foarte puțin pot să-i antrenez. Când? Vor fi iar 7-8 schimbări la meciul cu Craiova, meci important, după care joi vrem să câștigăm.

Jucătorii care au venit, nu au 90 de minute, poate doar o repriză, așa că trebuie să-i pregătim și pe ei”, a declarat Dan Petrescu, citat de digisport.ro.

Rădoi a precizat că se aştepta ca CFR Cluj să câştige măcar un punct în primul meci din grupele Europa Conference League, cu FC Ballkani (1-1): “Mă aşteptam ca CFR să câştige măcar un punct, pentru că are eficienţă foarte mare la finalizare. Nu trec multe şanse în care să nu marcheze”.

În ceea ce îl priveşte pe antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, Rădoi a spus că acesta este capabil să se adapteze rapid şi să schimbe stilul de joc de la un meci la altul.

”Dan Petrescu este un antrenor foarte valoros, care poate schimba sistemul de joc de la un meci la altul. Ne aşteptăm să regăsim trei-patru jucători dintre cei care au jucat în Conference League. Trebuie să ţinem cont şi de anumite slăbiciuni pe care adversarul le are. Ne putem uita pe atacurile poziţionale, ei atacă foarte bine zona centrală, aduc mulţi jucători la finalizare. Noi ştim cu ce ne poate surprinde”, a mai spus Mirel Rădoi.

Advertisements
error: Content is protected !!