Updated on septembrie 7, 2022 Fiica preotului din comuna Moise, județul Maramureș, s-a sinucis la Cluj, marți, 6 septembrie, la ora 16:15.
Tânăra de 18 ani s-a aruncat de la etajul 12 al unui bloc de pe strada Observatorului. Maria Tomoioagă a studiat la un liceu din Cluj și s-a aruncat de la geamul blocului. Ea nu locuia acolo, în blocul de pe strada Observatorului.
Acum câțiva ani, din același bloc a sărit o studentă din Franța, de la UMF Cluj, informează stiridecluj.ro.
„La data de 6 septembrie a.c., în jurul orei 16.15, polițiștii au fost sesizați, prin apel 122, cu privire la faptul că pe strada Observatorului din municipiul Cluj-Napoca, o persoană de sex feminin s-ar fi aruncat de la etajul unui bloc.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, care a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o tânără de 18 ani, din județul Maramureș, pentru care medicii, din păcate, au pronunțat decesul. În cauză se efectuează verificări pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, fiind deschis un dosar ce cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Cluj.
Tânăra a lăsat un bilet sfâşietor de adio, în care şi-a explicat gestul: “Nu depresia sau greşelile m-au ucis. A fost lumea egoistă şi dezgustătoare în care a trebuie să trăiesc”, informează observatornews.ro.
“Sper că vă veţi aminti de mine …. Sper că vă veţi aminti de mine privind la cer în miez de noapte, la fiecare stea sau nor şi fiecare strop de ploaie, pentru că acestea erau lucrurile mele preferate. Şi nu aplecaţi urechea la gurile rele care vor spune despre mine fel de fel de lucruri, chiar şi când voi fi moartă.
Să vă fie milă de ei, căci sufletele lor sunt făcute din venin şi vieţile lor sunt la fel de mizerabile cum a fost a mea, Ei mă vor invidia, pentru că am avut curajul să fac ce ei nu au putut niciodată. Mă veţi uita în câţiva ani. Dar să nu uitaţi niciodată că am fost înconjurată de oameni care au râs de durerea mea, care m-au făcut să simt că nu însemn nimic doar ca să se simtă mai bine. Oameni care m-au părăsit când aveam cea mai mare nevoie, care m-au rănit doar pentru că li se părea amuzant.
Oameni care vor râde când mă vor vedea în sicriu. Viaţa mea s-a spulberat, în timp ce aproape toţi cei în care am avut încredere mi-au sfâşiat sufletul, bucată cu bucată, până ce nu a mai rămas nimic. Durerea a fost prea mare pentru mine. La final, nu depresia sau greşelile m-au ucis. A fost lumea egoistă şi dezgustătoare în care a trebuit să trăiesc”, a scris pe Instagram tânăra, înainte să recurgă la gestul extrem.
Trupul tinerei va fi transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei decesului. Potrivit Mediafax, polițiștii fac verificări pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul și au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.