Updated on august 2, 2022 Începând de astăzi, se reia circulația rutieră pentru vehiculele cu masa sub 3,5 tone pe podul situat la km 4+310 al drumului județean DJ 107P Gilău (DN 1) – Someșu Rece – Mărișel – DN 1R.
„Începând de astăzi participanții la trafic pot traversa acest pod în condiții de siguranță. Împreuna cu celelalte autorități implicate am reușit ca, într-un timp record, să redăm oamenilor circulația pe acest segment de drum județean extrem de circulat, atât de turiști cât și de clujenii din zona de munte”, a transmis Alin Tișe, liderul CJ Cluj, citat de Ziua de Cluj.
Deschiderea traficului rutier a fost posibilă în urma aprobării expertului și a testelor efectuate cu acest prilej, respectiv în baza avizului emis de Poliția Rutieră Cluj.
Circulația pe podul din zona Gilău-Someșul Cald se va realiza cu anumite restricții, după cum urmează:
• Accesul este interzis vehiculelor cu masa totală maxim autorizată mai mare de 3,5 tone
• Accesul este interzis vehiculelor cu o înălțime mai mare de 2,5 metri
• Viteza de circulație este limitată la 5 km/h
• Impunerea unui interval de cel puțin 40 metri între vehicule
Amintim faptul că, în urma expertizării tehnice a podului, au fost executate în regim de urgență lucrări de punere în siguranță, prin montarea unei palei metalice pe un pilon de susținere și a unor prese care țin podul sub presiune, potrivit Turda news.