(Video) Un alt pod problemă în Cluj. Are un crater de 2 metri prin care se vede apa. “Are vreo 8-10 ani. Dumnezeu cu mila”

Updated on iulie 30, 2022 Un alt pod problemă se află pe un drum județean din Cluj. Podul are o groapă uriașă în el prin care se vede apa.

Podul de la intrarea în satul Pâglişa este un adevărat pericol. Acesta se află  la kilometru 31 al Drumul Judeţean 161, care leagă judeţul Cluj de Sălaj.

(Video) Un alt pod problemă în Cluj. Are un crater de 2 metri prin care se vede apa. "Are vreo 8-10 ani. Dumnezeu cu mila" 1

Din orice unghi am privi, fie că ne uităm din faţă, de sus sau de jos, lucrurile arată la fel. Groapa s-a mărit tot mai mult de la o zi la alta, transformându-se într-un crater uriaş lung de peste doi metri, în care au crescut deja buruieni.

Circulaţia la capătul podului se desfăşoră deja pe un singur sens şi nimic nu mai e sigur, pentru că au început să apară şi alte gropi”scriu cei de la observatornews.ro.

Podul se află în administrarea Consiliului Judeţean Cluj. Reprezentanii instituţiei cunosc extrem de bine situaţia, pentru că şoferii, sătui să se pună în pericol, i-au sesizat în scris. De fiecare dată, raspunsul a fost acelaşi: se va moderniza.

Șofer: Groapa aia are vreo opt – zece ani, cam așa. Groapa a fost mai mică, când s-a reabilitat drumul, și au trecut pe lângă ea și Dumnezeu cu mila.

Advertisements
error: Content is protected !!