Cluj. Fântâni pline de motorină în satul Gheorghieni, după un accident cu o maşină a Armatei

Updated on iulie 20, 2022 Oamenii din localitatea Gheorghieni, jud. Cluj, s-au trezit cu cu motorină în fântâni, după ce o cisternă s-a răsturnat, iar carburantul a ajuns în pânza freatică.

Luni a avut loc un accident pe centura Vâlcele-Apahida, în urma căruia o cisternă a Armatei s-a răsturnat, deversând aproximativ 7 tone de motorină. Aceasta s-ar fi infiltrat în rețeaua de alimentare cu apă potabilă pe care a poluat-o. Astfel, locuitorii din Gheorghieni s-au trezit cu motorină în apa din fântâni, informează antena3.ro.

Cluj. Fântâni pline de motorină în satul Gheorghieni, după un accident cu o maşină a Armatei 1

Aproape jumatate din populație este afectată. Pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj au acționat prin golirea și curățarea cu motopompe a puțurilor, însă situația încă nu e rezolvată.

Autoritățile locale împreună cu reprezentanții Armatei și cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj au oprit alimentarea cu apă atât de la bazinul principal, cât și de la cele secundare și astfel apa contaminată să nu ma ajungă la populație.

Oamenii primesc acum apă îmbuteliată de la compania de apă, iar pentru animale primesc apă de la ISU.

Prefectul, Irina Munteanu, a solicitat ajutorul organizațiilor non-guvernamentale din județul Cluj pentru aprovizionarea cu apă îmbuteliată care să fie distribuită oamenilor. De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență va asigura alimentarea cu cisterne de apa nepotabilă, care va putea fi folosită pentru animale sau uz casnic, anunță stiridecluj.ro.

Compania de Apă Someș S.A. a furnizat încă de ieri apă potabilă prin cisterne care au fost duse în centrul satului. De asemenea, acesta se preocupă de identificarea și punerea în aplicare a unor soluții tehnice pentru curățarea bazinelor și în paralel, de realimentarea acestora cu apă, cât mai curând posibil. De asemenea Garda de Mediu și Sistemul de Gospodărire a Apelor Cluj vor ajuta la decontaminarea apei direct de la conductele principale prin aplicarea unor filtre de curățare.

Toate ajutoarele de apă potabilă, aduse în cisterne de către Compania de Apă Someș, cât și cele de apă nepotabilă, puse la dispoziție de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, vor ajunge în localitatea Gheorgheni, într-un anumit intervalul orar, iar cetățenii vor fi informați în acest sens și își vor putea duce apa necesară în recipiente proprii.

Advertisements
error: Content is protected !!