Patrik locuiește de două luni în Bali, într-o vilă cu piscină. În Cluj Napoca ar fi plătit mai mult pe chirie și mâncare, spune acesta

Updated on iulie 1, 2022 Un tânăr român, Patrik pe numele său, este specialist în marketing și de câteva luni a început un experiment social, după cum l-a numit el. Acesta a ajuns să locuiască în Bali, acolo unde costurile sunt foarte mici, spre deosebire de România.

Mai precis, specialistul în marketing susține că plătește mai puțin pe chirie și mâncare, decât ar fi plătit în București sau Cluj-Napoca, scrie wowbiz.ro.

Patrik locuiește de două luni în Bali, într-o vilă cu piscină. În Cluj Napoca ar fi plătit mai mult pe chirie și mâncare, spune acesta 1

De precizat este că, Patrik le-a povestit urmăritorilor lui că, deși există multe avantaje în Bali, din punct de vedere financiar, totuși există un motiv pentru care nu ar dori să rămână pe insulă definitiv.

Patrik locuiește de două luni în Bali, într-o vilă cu piscină, și susține că traiul e mult mai ieftin decât pe teritoriul țării noastre. Acesta a făcut câteva filmulețe, pe care le-a postat pe internet, menționând costurile șederii lui pe insulă.

Mai precis, tânărul a plătit 340 de euro pe chirie, pentru doar o lună, iar pe scuter a dat 100 de euro pe lună, combustibilul ajungând la suma de 50 de cenți pe litru. Patrik le-a explicat internauților că un scuter este cea mai bună variantă pentru a avea un mijloc cu care să te deplasezi pe insulă.

„Stau de două luni aici și uite care sunt costurile: pe cazare am dat 340 de euro pe lună, adică 10/ 12 euro pe noapte, pe scuter am dat 100 de euro pe lună, benzina este 50 de cenți, cam 2,5 lei”, a relatat Patrik.

Mai mult decât atât, tânărul a mai oferit câteva detalii și despre mâncare, precizând că dacă alegi să mănânci preparate indoneziene sau să comanzi de la restaurantele lor locale, costurile ajung la 3-4 euro pentru doar o persoană.

„Am făcut 1000 de km cu scuterul luna trecută și am plătit benzină 20 de euro. Mâncarea este foarte ieftină, dacă mănânci mâncare indoneziană sau comanzi la restaurantele lor locale. Vine cam 3 -4 euro pe de persoană”, a mai povestit tânărul.

De asemenea, Patrik a mai povestit că în Bali există și un alt serviciu foarte interesant, mai precis, pentru doar un euro, poți să duci o cantitate de trei kilograme de haine la spălat și călcat.

Cluj Napoca, cele mai mari chirii din țară

Prețurile chiriilor au crescut constant în ultimii 5 ani în România, iar în prezent Cluj-Napoca este cel mai scump oraș din țară.

Datele Numbeo (cea mai mare bază de date a utilizatorilor din lume) arată că prețul mediu al unui apartament cu 3 dormitoare, în afara centrului orașului, a crescut de la 227,69 EUR în 2010 la 500,45 EUR până la sfârșitul anului 2020, informează Monitorul de Cluj. 

„Creșterea chiriei este atribuită atât creșterii cererii, cât și standardelor generale de viață și facilităților din oraș. În perioada pandemiei de COVID-19, creșterile de preț au încetinit puțin, dar Cluj-Napoca are încă unele dintre cele mai scumpe chirii din țară. Se pare că pandemia a dus doar la o scurtă înghețare a creșterii chiriei, dar de când și-a revenit crește într-un ritm constant”.

Advertisements
error: Content is protected !!