Updated on iunie 22, 2022 Consiliul Județean Cluj a reluat, în vederea continuării și finalizării, lucrările rămase de executat din cadrul proiectului ”Modernizarea și reabilitarea drumului județean DJ 107M Luna de Sus – Băișoara – Buru – limită cu județul Alba, km 0+000 – km 42+000”.
Investiția, în valoare de 62.247.228 lei, fără TVA, este finanțată atât de la bugetul județului, cât și din fonduri europene și vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere a județului, unul dintre obiectivele strategice stabilite de forul administrativ județean.
„Ne bucurăm că putem să anunțăm reluarea efectivă a lucrărilor de modernizare pe unul dintre cele mai lungi drumuri județene. Finalizarea acestui proiect este importantă atât pentru localnici, cât și pentru turiștii care vizitează zona montană a Clujului”, a transmis Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
De o complexitate ridicată, lucrările presupun intervenția pe toată lungimea sectorului vizat, începând de la fundația drumului, în zonele unde se impune acest lucru, şi încheind cu două straturi de asfalt, respectiv binder şi strat de uzură.
De asemenea, proiectul prevede şi realizarea de acostamente, şanţuri, rigole şi podeţe, racorduri la drumurile laterale, montarea de parapeți metalici, acesta urmând să se finalizeze prin realizarea de marcaje şi semnalizare rutieră.
În această fază se execută lucrări constând în frezarea drumului, precum și alte operațiuni pregătitoare.
Lucrările sunt executate de societatea Diferit AG SRL și au un termen de execuție de 16 luni.
Reamintim faptul că vechiul contract de execuție a lucrărilor de reabilitare și modernizare pe drumul județean 107M, încheiat cu SC KIAT Group Construct SRL, a fost reziliat din cauza nerespectării de către societate a clauzelor contractuale asumate.