Updated on iunie 20, 2022 Eric Bicfalvi (34 de ani), jucătorul lui Ural, este una dintre țintele lui CFR Cluj în această perioadă de mercato, însă șansele ca mijlocașul să ajungă în Gruia sunt destul de mici.
După ce președintele clujenilor Cristi Balaj a confirmat discuțiile cu cei de la Ural, Igor Shalimov (53 de ani), antrenorul echipei din Ekaterinburg, a reacționat.
Tehnicianul rus nu-și face griji că-l poate pierde pe Bicfalvi, pe care-l consideră liderul vestiarului la Ural.
“Nu căutăm un înlocuitor pentru Bicfalvi. Nu e vârf, dar a înscris zece goluri, depăşindu-şi recordul personal la Ural. Are salariu bun, e lider în vestiar. Când nu joacă, echipa suferă. Iar el a spus în mod repetat că se simte minunat la Ekaterinburg”, a transmis Shalimov, citat de digisport.ro.
Clauza de reziliere pe care fotbalistul român o are la clubul din Rusia este de două milioane de euro, motiv pentru care mutarea lui Bicfalvi la CFR Cluj pare improbabilă.
Eric Bicfalvi mai are contract cu FC Ural până în vara anului 2023. 29 de meciuri, 10 goluri și două pase decisive reprezintă bilanțul lui Bicfalvi în sezonul 2021/2022 la Ural.